Administraţia judeţeană caută soluţii pentru a aduce Casa de Pensii într-o locaţie din centrul municipiului Suceava, deoarece tot mai mulţi pensionari reclamă accesul din ce în ce mai dificil la această instituţie publică. Varianta care se analizează în prezent este cea a unui schimb de clădiri între Casa de Pensii, aflată la marginea oraşului, în apropierea pădurii Zamca, şi Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă şi Şomaj, situată în centru.
La Casa de Pensii trec zilnic pe la ghişeele instituţiei circa 400 de pensionari, marea majoritate trecuţi de 70 de ani. Cei care nu-şi permit să vină cu autoturismul propriu sau cu taxiul au la dispoziţie doar un singur maxi-taxi, care ajunge până în apropiere. O excursie pe jos până acolo este dificilă pentru bătrâni, atât iarna, prin zăpadă, cât şi vara, pe caniculă.
Directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, recunoaşte că şi accesul cu mijloacele de transport private este dificil în această zonă, din cauza străzii înguste. Îndeosebi în perioada 20-25 a fiecărei luni, când se prezintă şi angajatorii la sediul instituţiei pentru a depune declaraţiile nominale, se creează ambuteiaje şi se blochează total calea de acces, iar în cazuri de extremă urgenţă şi ambulanţa şi maşina pompierilor ar intra cu dificultate. Activitatea de la Casa de Pensii presupune relaţii cu publicul privind pensiile, solicitări şi plăţi de ajutor deces, contracte şi declaraţii de asigurare, depuneri şi rectificări declaraţii nominale privind asiguraţii din sistemul public, eliberarea de bilete de tratament. Cei 199.631 de pensionari din judeţ sunt deserviţi de 109 salariaţi ai Casei Judeţene de Pensii Suceava.
Media de vârstă la şomeri este 30-35 de ani
Celelalte două instituţii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă şi Şomaj şi Agenţia de Prestaţii Sociale au sediul în centrul Sucevei, un imobil de circa 3000 de metri pătraţi, clădire cu trei etaje, cu câte zece birouri pe nivel. La Agenţia de Prestaţii Sociale, care ocupă etajul doi, lucrează 34 de funcţionari, care deservesc 70-100 de persoane pe zi.
Parterul, etajul I şi III sunt folosite de AJOFM, primele două niveluri ca birouri, iar ultimul etaj este amenajat cu săli de cursuri pentru şomeri. Directorul AJOFM, Aurelia Focşa, ne-a declarat că în judeţ sunt în plată 12.000 de şomeri, care vin lunar să-şi vizeze carnetele pentru indemnizaţie, deci aproape 600 de persoane vin zilnic la ghişee, plus alte câteva zeci care vin la cursuri. Numai că media de vârstă a celor care vin aici este de 30-35 de ani, cei mai mulţi fiind tineri în jur de 20 de ani. Cei mai în vârstă nu trec de 55 de ani. Numărul de angajaţi ai AJOFM este de 29 de persoane.
Clădirea Casei de Pensii aparţine Casei Naţionale de Pensii, din cadrul Ministerului Muncii, iar AJOFM are imobilul dat de acelaşi minister în administrare.
Lungu: „Principiul e normal şi umanitar e corect”
Schimbul de imobile este agreat atât de parlamentari ai PD-L Suceava, cât şi de primarul de Suceava, Ion Lungu.
Deputatul PD-L de Suceava Ioan Bălan ne-a declarat, ieri, că mutarea Casei de Pensii mai aproape de centrul administrativ preocupă conducerea PD-L de mai multă vreme şi a discutat deja cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi despre posibilitatea acestui schimb.
„În zilele următoare vom face demersuri la Ministerul Muncii, să vedem ce răspuns primim. Trebuie să ţinem cont şi de situaţia economică din acest moment, care ne obligă la restricţii de investiţii. Chiar dacă pare simplu, cele trei instituţii au logistică diferită şi trebuie să ne gândim şi la cheltuielile de reamenajare. Am discutat cu preşedintele Gheorghe Flutur, a înţeles situaţia şi chiar dacă nu se va reuşi un schimb de locaţii în cadrul Ministerului Muncii, preşedintele caută soluţii ajutătoare, precum găsirea altei locaţii”, a arătat deputatul Bălan. Acesta a mai spus că este imposibil să nu se ţină cont de presiunea pe care o exercită pensionarii în legătură cu Casa de Pensii.
Senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, spune şi el că principial este corect să se mute Casa de Pensii, deoarece este complicat pentru pensionari să ajungă tocmai la capătul oraşului şi consideră chiar că, dacă în centru nu există spaţiu suficient pentru toate birourile Casei de Pensii, s-ar putea muta doar partea de relaţii cu publicul şi să rămână pe Zamca departamentele care se ocupă de procesarea datelor.
În ceea ce-l priveşte pe primarul de Suceava, Ion Lungu, acesta a afirmat că, dacă problemele de ordin patrimonial sunt reglate în cadrul ministerului, „principiul e normal şi umanitar e corect”.
(19 mai 2010, 11:42:36