Mai multe farmacii din judeţul Suceava au probleme din cauză că unele depozite le-au blocat aprovizionarea cu medicamente, a informat, joi, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, care a menţionat că nu poate interveni în aceste situaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele director general al CAS Suceava, Cristina Iordăchel, a recunoscut, joi, că în luna mai s-a întârziat cu o săptămână decontarea către farmacii a facturilor depuse în luna octombrie 2009.
Astfel, CAS Suceava a decontat către farmaciile cu care are contract, în data de 7 mai 2010, suma totală de 5,17 milioane de lei, reprezentând contravaloarea facturilor depuse în luna octombrie 2009, aferente consumului lunii septembrie, decont care, conform clauzelor contractuale, trebuia realizat până la sfârşitul lunii aprilie.
"Întârzierea la plăţi a fost, practic, de o săptămână", a precizat Iordăchel.
Ea a adăugat că în cursul lunii mai se vor mai deconta facturile aferente medicaţiei din programul de oncologie ambulatoriu depuse în luna ianuarie, iar în cursul lunii iunie se vor mai deconta farmaciilor facturile aferente medicamentelor gratuite şi compensate depuse în luna noiembrie 2009, în valoare de 5,2 milioane de lei.
"Am fost informaţi că există deficienţe de aprovizionare cu medicamente la nivelul unor farmacii din cauză că unele depozite le-au blocat aprovizionarea, dar CAS nu poate interveni unilateral în contractele pe care farmaciile le au încheiate cu depozitele de medicamente", a mai spus preşedintele director general al CAS Suceava.
Cristina Iordăchel a precizat că toate cele 116 farmacii şi-au dat acceptul pentru semnarea contractelor pentru anul 2010.