15 ani de puşcărie, acesta este verdictul dat de judecătorii Tribunalului Suceava, în cazul unui individ din comuna Dorna Candrenilor, Vladimir Nedelea, de 32 de ani, care şi-a omorât un consătean după ce au stat la băut împreună.
Fapta pentru care Nedelea a ajuns în beciurile poliţiei s-a petrecut pe data de 29 septembrie 2009, într-un birt de pe raza localităţii.
Nedelea, aflat în stare de ebrietate, a început să se contrazică cu un consătean, Ştefan Lăcătuş (57 de ani), cu care stătea la masă, discuţiile contradictorii dintre cei doi plecând de la un conflict mai vechi, legat de o suprafaţă de teren.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Vladimir Nedelea a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe Ştefan Lăcătuş în zona pieptului. Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Victima s-a ridicat de la masă şi a ieşit din local, ameninţându-l pe Nedelea că o să-l împuşte. Acesta din urmă a rămas să-şi termine băutura, ca şi când nimic nu s-ar fi petrecut.
Ştefan Lăcătuş a mai mers 100 de metri şi s-a prăbuşit. Încă mai respira când a fost observat de un localnic, însă până să vină ambulanţa chemată prin 112 a decedat.
În faţa anchetatorilor, Nedelea a recunoscut totul, dând vina pe rachiul care i-a întunecat minţile.
Conform rechizitoriului, în timpul audierilor, Nedelea le-a mărturisit anchetatorilor motivul pentru care şi-a înjunghiat mortal tovarăşul de pahar: „devenise foarte plictisitor şi enervant, vorbea numai prostii, m-a batjocorit şi m-a scos din sărite”.