Reducerea drastică a valorii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, anunţată ca foarte probabilă începând cu 1 iunie a.c., când va începe aplicarea planului de austeritate al Executivului, va afecta aproape 1.500 de familii din judeţul Suceava. Este vorba de beneficiarii care încasează acum indemnizaţii de până la 4.000 de lei, suna maximă acordată de stat părinţilor, şi care ar urma de acum încolo să primească doar 600 de lei.
După cum se ştie, actualele prevederi legale au oferit două variante părinţilor. Cei care au realizat venituri mici înainte de naşterea copilului au optat pentru a primi indemnizaţia minimă de 600 de lei, în timp ce alţii au solicitat ca indemnizaţia să reprezinte 85% din media veniturilor nete realizate în cele 12 luni anterioare naşterii, ajungând astfel să ia indemnizaţii de până la 4.000 de lei.
Conform statisticilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Suceava, în judeţ sunt 6.042 de familii care beneficiază de indemnizaţie de acest fel, 4.544 primind 600 de lei, iar restul, 1.498 de familii, sume mai mari.
După cum a precizat Mirela Florea, directorul agenţiei, cei mai mulţi părinţii care iau indemnizaţii mai mari primesc până în 2.000 de lei, de peste 3.000 de lei beneficiind doar 20-25 de familii.
Planul de austeritate care urmează să fie impus de Guvernul României presupune două posibile variante în cazul acestui tip de ajutor al statului: fie plafonarea indemnizaţiei la 600 de lei indiferent de venitul părintelui (n.r. - la această sumă se mai adaugă 200 de lei ca alocaţie a bebeluşului) fie, în varianta fericită, micşorarea plafonului maxim, până la 2.000-2.500 de lei.
Prin această măsură, Guvernul ar urma să reducă drastic sumele plătite lunar în contul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, fiind de aşteptat ca şi mulţi părinţi să renunţe să mai stea acasă cu bebeluşii timp de doi ani, cât timp se primeşte ajutorul financiar de la stat.
(13 mai 2010, 15:54:33