În municipiul Suceava s-a înregistrat o creştere a numărului de naşteri şi de căsătorii înregistrate, numărul deceselor rămânând aproximativ acelaşi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În cazul naşterilor s-a înregistrat o creştere constantă a numărului de nou-născuţi. Astfel, de la începutul anului 2010, Biroul Stării Civile din cadrul Primăriei a înregistrat un număr de 1.113 naşteri, anul trecut numărul acestora fiind de 1.058 în aceeaşi perioadă.În primele patru luni ale anului 2010, un număr de 143 de cupluri din Suceava au parcurs formalităţile pentru întemeierea familiei, prin oficierea căsătoriei, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut numărul căsătoriilor a fost de 130.
Dacă în primele luni ale anului 2009 Biroul Stării Civile din cadrul Primăriei Suceava a înregistrat un număr de 452 decese, anul acesta numărul lor a crescut la 456.