Realizarea a încă 80 de apartamente ANL în municipiul Suceava, în cartierul nou din zona Metro, a fost blocată în instanţă de două firme participante la licitaţie, care au contestat rezultatul final al acesteia.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că a fost înştiinţat de acest lucru la finele săptămânii trecute, atunci când a mers la Agenţia Naţională de Locuinţe pentru a se interesa când vor începe efectiv lucrările de construire.
„O veste proastă o avem în ceea ce priveşte demararea lucrărilor la alte patru blocuri ANL. Din păcate, licitaţia organizată la nivelul ANL şi al Companiei Naţionale de Investiţii este blocată în instanţă de către două firme de construcţii, care nu sunt din Suceava. Nu avem altă soluţie, trebuind să aşteptăm să se definitiveze procesul care este la Curtea de Apel Bucureşti, în aşa fel încât să fie deblocată această licitaţie şi să demarăm construirea noilor apartamente”, a declarat Ion Lungu.
Până acum, în noul cartier ANL realizat mai jos de Metro, în spatele sediului Direcţiei Agricole, au fost finalizate 80 de apartamente şi garsoniere, care au fost deja repartizate scriptic, noii chiriaşi urmând să se mute curând acolo.
Beneficiarii locuinţelor ANL trebuie să aibă sub 35 de ani la data repartizării locuinţelor, să nu deţină o locuinţă în proprietate sau chirie într-o locuinţă de stat sau a primăriei pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.
(12 mai 2010, 15:49:58