Un sucevean de 54 de ani, nervos că a fost amendat pentru că a parcat pe spaţiul verde, s-a răzbunat plătind amenda numai în monede de 5 şi 10 bani.
Acesta a venit ieri la sediul Primăriei Suceava cu o găletuşă de plastic, în care a strâns mai mult de 100 de lei, în monede de 5 şi 10 bani, apoi, tacticos, le-a răsturnat pe tejgheaua casieriei de “Încasări amenzi”, spre surprinderea funcţionarei de la ghişeu, care ezita să-i ia banii, speriată de ce o aşteaptă.
“Amenda e pentru că am parcat pe spaţiul verde. Spaţiu verde care e numai pietre. Plătesc acum un milion, altfel trebuie să plătesc cinci milioane. E criză, au nevoie de bani la buget, le dau eu bani să numere!”, a spus Constantin Neghiuc.
Acesta a refuzat să le uşureze munca casierelor, care l-au rugat să le dea banii în găletuşă, şi a ţinut să îi toarne pe toţi pe tava de fier prin care se face transferul de bani şi acte între funcţionara de la ghişeu şi contribuabil, aceştia trebuind să fie adunaţi în grămăjoare şi apoi unul câte unul, după cum s-au răspândit.
“Nu vă dau găleata. Banii sunt ai voştri, dar găleata e a mea. Pe mine nu m-a iertat nimeni că am parcat pe un aşa-zis spaţiu verde”, le-a spus el funcţionarelor care se adunaseră în camera primului ghişeu, pentru a o ajuta pe colega lor la numărarea banilor, stârnind hohote de râs în rândul altor suceveni ce stăteau la coadă pentru alte probleme.
Datornicii către Primăria Suceava, aşteptaţi chiar şi cu găleţi de monede
Dacă gestul său le-a deranjat pe funcţionarele care au avut bătăi de cap numărând aproape 2.000 de monede, pentru a vedea dacă omul şi-a plătit amenda în întregime sau dacă mai trebuie să-i dea rest, primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat amuzat de situaţie:
“Am mai văzut asemenea cazuri în ţară, mă mir că abia acum s-a întâmplat şi la Suceava. Sunt bani valabili şi trebuie să-i încasăm. Dacă toţi cei care au restanţe de plată la primărie ar veni cu găleţile de bani să le achite, nu ne-am supăra. E criză şi orice ban e binevenit”.
Constantin Neghiuc a fost amendat de Poliţia Comunitară Suceava săptămâna trecută, pentru că a parcat un autoturism Mercedes, de culoare albă, pe spaţiul verde de lângă blocul turn din sensul giratoriul Burdujeni, în zona unde stau de obicei cei care iau călători la ocazie spre Botoşani.
În procesul verbal se menţionează că acesta a fost avertizat de mai multe ori, înainte de a-i fi dată amendă.
(11 mai 2010, 11:18:37