Geamurile de la portierele dreapta faţă şi spate ale unui autoturism parcat pe raza municipiului Suceava au fost sparte de indivizi necunoscuţi, care au furat din interiorul maşinii CD-MP3 player-ul şi un difuzor de bass.
Maşina era parcată pe strada „Dimitrie Dan”, din municipiul Suceava, iar fapta s-a petrecut în noaptea de 6/7 mai a.c..
Valoarea prejudiciului a fost calculată la 500 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.