Un criminal eliberat anul trecut din penitenciar, după 15 ani de temniţă, a ajuns, ieri, din nou în spatele gratiilor, după ce a mai comis o crimă.
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17:15, poliţiştii de la Bosanci au fost sesizaţi, prin 112, că pe imaşul comunei a avut loc o crimă, între doi indivizi, care lucrau ca argaţi la stânele din zonă.
În urma unui conflict spontan, plecat de la faptul că unul dintre ei intra cu oile pe locul de păşunat al celuilalt, cei doi argaţi s-au luat la ceartă.
La un moment dat, Vasile Asultanei, de 35 de ani, din comuna botoşăneană Tudora, l-a înjunghiat de trei ori cu un cuţit cu lama de 20 de centimetri pe celălalt ajutor la stână, Mihai Daniliuc, de 33 de ani, din comuna Vorona, judeţul Botoşani. Victima a mai apucat să meargă până în curtea unei case din apropiere, a cerut ajutor, însă a murit după câteva minute, într-o baltă de sânge.
Asultanei nu a fugit şi i-a aşteptat pe poliţişti aproape de locul faptei, recunoscând şi mărturisind totul.
Ancheta a fost preluată de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Vasile Asultanei a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost dus în faţa judecătorilor, care au decis arestarea preventivă a acestuia.
Potrivit anchetatorilor, Asultanei va fi pus sub acuzare pentru omor deosebit de grav, pentru că nu este la prima crimă pe care o comite.
Botoşăneanul a mai făcut 15 ani de puşcărie, pentru complicitate la omor, fiind eliberat anul trecut din Penitenciarul Gherla.
(10 mai 2010, 18:33:25