Bărbatul care a omorât un om după ce l-a lovit cu pumnul a fost arestat pentru 29 de zile. Decizia a fost luată ieri de magistraţii Tribunalului Suceava, care au considerat că Iliuţă Suraj, de 34 de ani, trebuie să stea după gratii. Cătălin Viorel Pintea, avocatul lui Iliuţă Suraj, a precizat că a declarat deja recurs.
„Din punctul meu de vedere, măsura de arestare preventivă nu se impunea. Din acest motiv am atacat încheierea de şedinţă a Tribunalului Suceava şi sper ca în recurs clientul meu să fie pus în libertate”, a declarat avocatul Pintea.
Iliuţă Suraj a fost arestat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Evenimentul s-a petrecut sâmbătă seară, în cartierul Burdujeni, în zona gării.
Totul s-a derulat în decurs de câteva minute. În jurul orei 19.30, Laurian Moroşanu, de 47 de ani, din municipiul Suceava, a ieşit dintr-un magazin mixt situat pe strada Jean Bart şi a fost oprit de Iliuţă Suraj. Acesta l-a invitat la o crâşmă din apropiere pentru a bea un păhărel, dar bărbatul a refuzat. De fapt, Suraj intenţiona să-i fure banii lui Moroşan, lucru pe care l-a şi făcut. Laurian Moroşanu şi-a dat seama că a fost „uşurat” de 600 de lei, şi a plecat după Iliuţă Suraj. L-a prins de haină şi i-a cerut să-i restituie banii, iar bărbatul a acceptat să-i dea doar 50 de lei. În timp ce bărbaţii se certau, a apărut şi Costel Hrimiuc, un bărbat aflat în zonă şi care i-a cerut lui Iliuţă Suraj să înapoieze toţi banii. Suraj a ripostat violent şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe Costel Hrimiuc, care s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de beton.
Deşi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, Costel Hrimiuc nu a mai putut fi salvat, decesul acestuia fiind constatat de medici duminică dimineaţă, la ora 3.00.
( 4 mai 2010, 22:37:55