Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă, fiind acuzat, potrivit poliţiei, de comiterea a nouă furturi în opt zile.
Mihai Ignătescu, din comuna Ilişeşti, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de furt calificat în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, Ignătescu a comis, împreună cu alţi patru minori, în perioada 22 – 30 aprilie 2010, mai multe furturi din societăţi comerciale, cu precădere în zona pieţei agroalimentare „George Enescu”.
La domiciliul unuia dintre suspecţi, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri provenite din furt, respectiv boxe audio, pachete de cafea, cartele telefonice, bunuri care au fost predate părţilor vătămate, astfel încât prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 60%.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a tuturor suspecţilor”, se precizează în comunicatul poliţiei.