Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava îi aşteaptă pe crescătorii de ovine sau caprine la sediul instituţiei, pentru a depune cereri în vederea primirii subvenţiilor acordate de stat în acest an.
Beneficiarii pot solicita sprijin financiar începând de la mijlocul acestei săptămâni, campania de înscriere continuând până pe 31 mai 2010.
Pentru a putea beneficia de prima pe cap de animal, crescătorii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 de capete ovine femele, respectiv de cel puţin 25 de capete caprine femele, cu vârsta de minimum un an împlinit până la data de 31 martie a.c. Totodată, efectivul de animale pentru care se solicită prima trebuie să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în perioada 1 iunie – 31 august 2010.
„Este important de menţionat că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată”, a declarat Angela Coroleucă, directorul coordonator al APIA Suceava.
Cererile pentru subvenţii se depun doar la sediul judeţean al APIA Suceava, situat în municipiul Suceava.