Au trecut mai bine de două săptămâni de la jaful armat din cartierul George Enescu al municipiului Suceava, iar tâlharul cu pistol nu a fost încă identificat, putând la orice oră să facă o nouă victimă.
Cu toate acestea, şefii Poliţiei municipiului Suceava par să fie mai deranjaţi de apariţia în presă a înregistrării video a jafului, surprins de camera de supraveghere din interiorul sălii de jocuri, decât de faptul că un individ periculos, înarmat, nu se află încă în spatele gratiilor şi umblă liber prin oraş.
Nici şeful Poliţiei municipiului Suceava, comisarul şef Ioan Crap, nici adjunctul său, subcomisarul Mihai Roman, nu au mai răspuns la telefoanele mobile de serviciu şi nu sunt de găsit nici pe telefoanele de la serviciu, deşi i-am sunat zile la rând.
Surse din rândul poliţiştilor suceveni ne-au mărturisit că mai căutată ca tâlharul de la sala de jocuri este sursa care ne-ar fi furnizat imaginile şocante ale jafului, bănuindu-se că ar fi o persoană din interiorul oamenilor legii.
Din informaţiile pe care le deţinem, pe lângă imaginile video pe care vi le-am prezentat în exclusivitate, săptămâna trecută, pe site-ul ziarului nostru (www.monitorulsv.ro), am aflat că mai există o înregistrare, de data aceasta numai la poliţie, înregistrare făcută chiar cu câteva minute înaintea jafului şi în care apare presupusul tâlhar cu faţa neacoperită.
Intră în sala de jocuri şi aruncă o privire, după care, în câteva secunde, iese grăbit.
După câteva minute, în sala de jocuri îşi face apariţia individul înarmat, cu faţa acoperită, care merge direct spre angajata de serviciu, îi pune pistolul la cap şi începe să-i ceară banii şi să o lovească.
Coincidenţe?
Faţă de primul individ, al doilea, tâlharul, are un cu totul alt hanorac.
Pe cap are trasă gluga, iar faţa îi e acoperită cu un batic.
Există totuşi o asemănare izbitoare între cei doi, blugii pe care îi poartă. Sunt identici, acelaşi model, negri cu pete deschise la culoare.
Toate aceste informaţii puse cap la cap arată că şansele să fie vorba de unul şi acelaşi individ sunt foarte mari, coincidenţa fiind puţin probabilă.
Poate că mediatizarea unei capturi video făcută, prim-plan, cu chipul primului tânăr, cel care intră în sala de jocuri cu faţa neacoperită, i-ar fi ajutat pe anchetatori, în sensul că s-ar fi găsit persoane care să-l recunoască pe individul cu pricina.
Nu e exclus, însă, ca oamenii legii să ştie deja numele tâlharului şi să strângă probe pentru a-l putea băga după gratii, însă atitudinea ignorantă a şefilor Poliţiei municipiului Suceava care nu „aud” telefoanele de serviciu atunci când îi sunăm noi, şi nu o dată, ci pe parcursul mai multor zile la rând, nu lasă loc decât la interpretări.
În septembrie 2009, un alt jaf la o sală de jocuri. Autorul nu a fost identificat.
Nu este exclus ca autorul jafului armat de la sala de jocuri din cartierul George Enescu să fie unul şi acelaşi individ cu cel care, în dimineaţa zilei de 3 septembrie 2009, în jurul orei 8:30, a comis un jaf la o altă sală de jocuri, de data aceasta din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
La acea dată, tâlharul, care avea tras pe cap un ciorap de damă semi- transparent, a ameninţat-o pe gestionară cu un cuţit la gât şi a dispărut cu 4300 de lei.
Şi atunci jaful a fost surprins de o cameră de luat vederi, însă fapta a rămas cu autor necunoscut.
Jaf într-un minut şi 35 de secunde
În noaptea de 15/16 aprilie a.c., un individ cu glugă pe cap şi cu faţa acoperită cu un batic de culoare neagră, înarmat cu un pistol, a intrat în sala de jocuri “Royal” din staţia de autobuz “Curcubeul” şi s-a dus glonţ la gestionara de serviciu.
I-a pus angajatei pistolul la cap şi i-a cerut banii, lovind-o de mai multe ori cu patul pistolului în cap.
În cele din urmă, i-a luat gestionarei, din borseta pe care o avea la brâu, în jur de 1850 de lei şi a ieşit în fugă din sala de jocuri, făcându-se nevăzut printre blocurile din zonă.
Există martori care susţin că tâlharul fugea împreună cu un alt individ, complice al acestuia, care, cel mai probabil, a stat “de şase” în timpul jafului.
Potrivit imaginilor surprinse de camera de supraveghere video din interiorului sălii de jocuri, întreg jaful a durat un minut şi 35 de secunde.
( 1 mai 2010, 13:06:22