Consiliul Judeţean Botoşani a respins, ieri, solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, de a contribui cu fonduri la modernizarea Aeroportului de la Suceava.
Consilierii judeţeni botoşăneni au discutat în şedinţa de ieri solicitarea făcută de preşedintele CJ Suceava către omologul său botoşănean de a contribui cu fonduri la modernizarea aeroportului sucevean, care este folosit şi de locuitorii judeţului Botoşani, dar cererea a fost refuzată.
Cei mai mulţi dintre consilierii botoşăneni şi-au argumentat decizia prin faptul că bugetul actual al judeţului nu permite sub nici o formă un astfel de parteneriat financiar, ei fiind destul de critici la adresa acestei solicitări.
„Nu cred că avem ce vota aici, nu ştim în ce condiţii, ce drepturi şi obligaţii avem, dar mi se pare ciudat că, după ce abia avem să dăm câţiva bani la comune, să dăm la aeroport(....) Vor veni şi cei de la Brăila să le dăm bani pentru podul de peste Dunăre”, a declarat consilierul judeţean Mihai Darie.
Totodată, vicepreşedintele CJ Botoşani, Cătălina Lupaşcu, a recomandat preşedintelui CJ Suceava să urmeze exemplul celor de la Bacău, care au accesat fonduri europene pentru acelaşi tip de obiectiv.
În final, preşedintele CJ Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a propus formularea unui răspuns către Consiliul Judeţean Suceava, în care să fie argumentat refuzul consilierilor judeţeni botoşăneni, dar în care să fie prevăzută şi disponibilitatea unei asocieri în vederea accesării de fonduri europene pentru modernizarea aeroportului sucevean.
Autorităţile sucevene au solicitat Consiliului Judeţean Botoşani să se asocieze în vederea modernizării aeroportului din Suceava.
La mijlocul lunii martie, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, aflat într-o vizită la Suceava, a sugerat autorităţilor sucevene ca în vederea dezvoltării aeroportului sucevean să ofere o parte din acţiunile de la Aeroportul Suceava CJ Botoşani, CJ Neamţ sau primăriilor Suceava, Botoşani sau Piatra Neamţ, după care să deschidă oportunităţile de capitalizare pentru că mai mulţi oameni de afaceri vor investi fonduri în aceste acţiuni.
Berceanu a arătat că pe fonduri europene ar putea fi finanţată modernizarea pistei, dacă celelalte construcţii vor fi realizate cu alte fonduri.
Autorităţile sucevene au avut discuţii cu mai multe firme care şi-au exprimat intenţia de a participa la modernizarea Aeroportului Suceava.
Pe lângă modernizarea pistei, vor trebui făcute investiţii în balizaj, dar şi în modernizarea aerogării şi realizarea unui terminal cargo.
Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a achiziţionat şi 6,8 hectare de teren de la localnici din oraşul Salcea, această suprafaţă fiind necesară pentru modernizarea pistei Aeroportului Suceava şi a sistemului de balizaj.
(29 apr 2010, 11:34:56