Un chioşc de ziare şi un atelier de cojocărie, ambele de pe raza municipiului Suceava, au fost sparte de hoţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Duminică dimineaţă, Ionel L., în vârstă de 47 de ani, din comuna Adâncata, a sesizat poliţia că persoane necunoscute i-au spart chioşcul de ziare, chioşc amplasat pe strada „Grigore Ureche” din municipiul Suceava.
Din interiorul chioşcului, a susţinut reclamantul, a dispărut suma de 225 de lei (125 de bancnote şi 100 de lei monede).
Hoţii au intrat în chioşc prin dislocarea gratiilor şi spargerea geamului, prejudiciul total ridicându-se la suma de 1.000 de lei.
Tot duminică dimineaţă, un sucevean în vârstă de 57 de ani, Dumitru B., a sunat la 112 şi a anunţat că hoţii i-au spart atelierul de cojocărie situat în incinta pieţei agro-alimentare din cartierul George Enescu (Piaţa Mică), însă din interior nu lipsea nimic.
Atât chioşcul de ziare, cât şi atelierul de cojocărie, informează poliţia, nu erau asigurate cu sisteme de pază şi alarmare.
„Cercetările sunt continuate de către cadrele Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.