Prezent ieri la Hramul Mănăstirii Voroneţ, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a izbucnit, în timpul cuvântului de învăţătură de la sfârşitul Sfintei Liturghii, şi a criticat guvernanţii care s-au îndepărtat de cele sfinte. „Dumnezeul lor este banul”, a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, arătându-se indignat de faptul că în timp ce străinii se apropie de valorile noastre româneşti, de valorile culturale, de biserici, mănăstiri, monumente, pe care le fotografiază şi le arată şi altora, „cei din vârful ţării noastre se înstrăinează, sunt străini de aceste valori. Dumnezeul lor este banul, nu ceva de valoare”.
„Lupta este mare, pe viaţă şi pe moarte!”.
Referindu-se la situaţia critică în care se află învăţământul românesc, ÎPS Pimen a subliniat „ce înseamnă atitudinea guvernanţilor faţă de lumea didactică, faţă de învăţători, profesori? Nişte oameni netrebnici sunt socotiţi de guvernanţii noştri. Atacă ce-i mai sfânt pentru om şi pentru popor. Dacă nu ai carte, nu ai parte. Sunt indiferenţi şi duşmani faţă de conservarea patrimoniului naţional, faţă de om, faţă de acest copil, care trebuie să devină om cu adevărat. Pentru asta are nevoie de educaţie”. Arhiepiscopul a mai tras un semnal de alarmă asupra situaţiei grave în care se află România în acest moment: „agricultură nu mai există, industrie nu mai există, pădure nu va mai exista. Am ajuns slugi pe moşiile celor din occident. Aşa este... Mă scuzaţi că m-am exprimat în acest fel şi am izbucnit, însă prea multe lupte, prea multe scandaluri, atâta nedreptate! Norocul este că ne poartă de grijă Dumnezeu. Poporul este inteligent, ascultă, dar n-are ce face... Lupta este mare, pe viaţă şi pe moarte!”.
„Mă batjocoresc ca la uşa cortului”
ÎPS Pimen Suceveanul le-a amintit credincioşilor adunaţi în număr mare la hramul Mănăstirii „Voroneţ” că a publicat o broşură în care a arătat care este adevărul despre pădure, faptul că aceasta a fost proprietatea Bisericii, „şi austriecii au respectat acest drept. Sunt documente”. Acesta a mai precizat că veniturile „de la păduri” se îndreaptă către monumentele istorice, către şcoli, către spitale, către cei săraci din căminele de bătrâni şi căminele de copii.
„Scrie negru pe alb. Nu poţi să te abaţi. Şi, totuşi, ei spun că veniturile se duc în buzunarele lui Pimen. Mă batjocoresc ca la uşa cortului. Spun fel de fel. Se îndepărtează de bunul-simţ. Sunt mai răi decât o fiară. Ei lovesc, în acest fel, în Biserică... Dar şi în oameni. Eu nu sunt vrednic de laudă, ci de ocară.... Avem o misiune pe care ne-am asumat-o. Să nu ne înstrăinăm de credinţă. Credeţi ce vreţi! Rămân, însă, aceste valori să vorbească tuturor despre cultura, arta, credinţa acestui popor”, a mai completat ÎPS Pimen.
„Care ne sunt rădăcinile, valorile...”
La finalul cuvântului său, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a îndemnat românii la credinţă, la respect faţă de înaintaşi, faţă de martiri, de valorile culturale.
„Oamenii din vechime au ţinut la credinţa creştină, la valorile ei, la valorile culturale. Sunt şi oameni care nu sunt creştini şi totuşi au o demnitate a lor. Au conştiinţa dată de Dumnezeu. Iată-ne aici, la acest monument de o valoare deosebită, Mănăstirea Voroneţ, cunoscută şi apreciată în toată lumea, pentru frumuseţile artistice, pentru picturile interioare şi exterioare. Aceste picturi, aceste biserici şi mănăstiri ne arată cu adevărat ceea ce suntem, care ne sunt rădăcinile, valorile”, a spus ÎPS Pimen.
(25 apr 2010, 09:20:36