Doi indivizi au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în cursul zilei de joi, 22 aprilie a.c., fiind condamnaţi la zece, respectiv trei ani de închisoare, ambii pentru tentativă de omor calificat.
Ionel Timofte, în vârstă de 47 de ani, din comuna Forăşti, a fost identificat pe raza municipiului Suceava. Pe numele acestuia fusese emis la 21 aprilie a.c. un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la zece ani de temniţă, pentru o faptă comisă acum doi ani.
Pe 26 aprilie 2008, susţin procurorii care l-au dat pe mâna instanţelor de judecată, Timofte, fiind în stare avansată de ebrietate, l-a înjunghiat cu un briceag pe concubinul surorii sale, provocându-i acestuia leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Ioan Răcilă, în vârstă de 56 de ani, din oraşul Frasin, cel de-al doilea individ încarcerat acum două zile, are de executat trei ani de închisoare.
El este acuzat că pe 29 martie 2008 şi-a lovit vecinul cu o furcă, acesta din urmă fiind la un pas de moarte.
Ambii suceveni vor fi transferaţi la penitenciare din ţară, unde îşi vor executa pedepsele.