Alcoolul l-a salvat pe tânărul acuzat că a incendiat maşina poliţiei.
Cel puţin, acesta este concluzia unuia dintre argumentele prezentate de judecătorul care a respins propunerea procurorilor de a emite mandat de arestare preventivă pe numele lui Ionuţ Virgil Cozaciuc (20 de ani), tânărul din Botoşana care, în noaptea de duminică spre luni (11/12 aprilie a.c.), a spart cu o piatră unul dintre geamurile Logan-ului poliţiştilor din comună, a turnat doi litri de benzină în interior şi a incendiat autoturismul oamenilor legii.
Maşina poliţiştilor se afla la circa 50 de metri de barul în care acelaşi tânăr, în aceeaşi noapte, provocase scandal şi distrusese mai multe pahare şi sticle, precum şi două motoscutere parcate în faţa locului.
Incidentul s-a petrecut chiar în timp ce poliţia din comună făcea cercetări la barul respectiv cu privire la distrugerile lăsate în urmă de Cozaciuc.
Întreaga scenă a fost filmată de o cameră de supraveghere montată în zonă, iar imaginile au fost vizionate atât de procurori, cât şi de judecători.
Primii au depus la dosar şi concluzii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, conform cărora, prin incendierea autovehiculului, a existat riscul real de propagare a focului şi la imobilele învecinate, fiind pusă în pericol şi viaţa agentului de poliţie care a intervenit să stingă cu extinctorul flăcările care au cuprins maşina.
„Comiterea faptei poată fi pusă şi pe seama unui anumit grad de teribilism”
În noaptea de luni spre marţi, Ionuţ Virgil Cozaciuc a fost dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava concluzionând că „lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale”.
Cu toate acestea, deşi-i pregătiseră deja o celulă în arestul poliţiei, tânărul din Botoşana a fost lăsat în libertate de judecători, pe motiv că „nu există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică”.
Judecătorul care a luat decizia de a nu-i prelungi şederea lui Cozaciuc în arest, după ce pe numele acestuia fusese emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, a fost „sensibilizat” de faptul că tânărul era în stare de ebrietate când a comis fapta.
„Instanţa reţine că acesta a săvârşit fapta fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, neexistând însă indicii că starea de euforie bahică a inculpatului a fost provocată în scopul săvârşirii faptei. Mai mult decât atât, din declaraţia învinuitului Boca George (n.r. - celălalt tânăr acuzat de complicitate în acelaşi dosar), rezultă că inculpatul (n.r. - Cozaciuc) <când se îmbată face tot felul de prostii>, comiterea faptei poată fi pusă şi pe seama unui anumit grad de teribilism, generat tocmai de ingerarea de alcool”, se arată în motivarea deciziei de a-l lăsa în libertate pe Ionuţ Virgil Cozaciuc.
Încă o încercare, la recurs
Judecătorul care a analizat propunerea procurorilor, de arestare preventivă a tânărului care dat foc maşinii de poliţie, a adăugat pe lista argumentelor care l-au determinat să ia decizia lăsării acestuia în libertate şi faptul că tânărul Cozaciuc a recunoscut şi regretă fapta şi că a cooperat cu organele de urmărire penală.
De asemenea, magistratul a luat în considerare şi faptul că inculpatul are un domiciliu stabil şi nu figurează cu antecedente penale, apreciind că, în condiţiile prezentate mai sus, Cozaciuc nu va încerca să se sustragă pe parcursul tuturor fazelor procesuale.
Judecătorul a decis ca tânărul din Botoşana să rămână în stare de libertate, însă a hotărât să-i interzisă să părăsească ţara pe o durată de 29 de zile.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au făcut recurs şi aşteaptă acum decizia instanţei superioare, Tribunalul Suceava.
Infracţiunea pentru care este cercetat Ionuţ Virgil Cozaciuc este pedepsită, potrivit Codului Penal, cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
(22 apr 2010, 13:20:12