Casa bătrânilor care refuză umilinţa şi resemnarea

Sunt trecuţi de prima tinereţe, unii aproape au dat în mintea copiilor, alţii încearcă să-şi păstreze luciditatea şi să se prezinte demn, prin prisma a ceea ce au fost în tinereţe, înainte ca boala să le macine trupul şi sufletul, refuzând umilinţele şi resemnarea. Printre ei sunt şi bătrâni paralizaţi, care au mereu nevoie de o persoană care să îi întoarcă de pe o parte pe cealaltă. Sunt cei mai chinuiţi.

În câteva cuvinte, acesta este universul celor 72 de bătrâni internaţi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Pojorâta.

Un sfert dintre bătrâni nu sunt vizitaţi de familie

Aproximativ 25 la sută dintre cei 72 de bătrânei (37 femei şi 35 de bărbaţi) internaţi la centrul de la Pojorâta nu sunt vizitaţi de copiii lor sau de alţi membri ai familiei.

Pentru ei, „acasă” înseamnă două pavilioane în care sunt îngrijiţi de personalul centrului şi, unde, zilnic, se întâlnesc la un joc de table, bărbaţii, sau la o şezătoare, unde bătrânele împletesc ciorapi pentru sezonul rece, cos goblenuri sau îmbracă diferite obiecte cu aţe colorate. Tot ce iese din mâinile lor le face utile şi le ajută să uite că au avut şi ele o casă a lor, o familie, pe care, între timp, au pierdut-o. Fie că au fost contabili, administratori de întreprindere, secretari de primărie sau simpli agricultori, bătrânii îşi „conservă” bine amintirile, trecutul, cu demnitatea unui om care nu a cerşit nimic de la nimeni, şi totuşi a ajuns în grija statului.

Flori proaspete pe mormântul soţului

Tanti Vera are 72 de ani. Am găsit-o împletind o pereche de ciorapi din lână. Are obrazul brăzdat de riduri, urme ale anilor trecuţi, dar privirea blândă şi senină. Nu vrea nimic de la nimeni, nu ceartă pe nimeni şi nici nu-i învinovăţeşte pe cei care, poate, ar fi putut să o păstreze în familie. Singura ei dorinţă este aceea de a merge, „cu bilet de învoire”, la mormântul soţului, pentru a-i pune flori proaspete. Tanti Marina, în vârstă de 55 de ani, este din Capu Codrului. Este de zece ani în centrul de la Pojorâta şi se declară mulţumită de viaţa de aici. Ne-a povestit că de Crăciun, când a venit Moşul cu daruri, a fost curioasă dacă este adevărat şi l-a tras de barbă. „L-am prins de barbă şi l-am tras. Da. Era adevărat. Nu i-a căzut barba. Mi-a adus multe cadouri, fructe, o pijama, dulciuri”, a spus femeia, bucurându-se ca un copil de faptul că a venit şi la ea, la fel ca şi la ceilalţi colegi de suferinţă, Moşul cu daruri.

Împreună trec mai uşor peste boală

În Centrul de Recuperare de la Pojorâta sunt instituţionalizate şi două cupluri de bătrâni, Ioan şi Aglaia Cârloanţă, în vârstă de 83, respectiv 84 de ani, şi Constantin şi Aneta Cernăuţeanu, în vârstă de 78, respectiv 80 de ani. Pentru că bărbaţii şi femeile stau pe paliere diferite, cel care este mai sănătos îl vizitează şi îl ajută pe cel mai slab. Pentru ei viaţa pare mai uşoară, pentru că au fost împreună la tinereţe, când au fost sănătoşi, dar sunt aproape şi acum, când bătrâneţile i-au ajuns din urmă. Unii nu mai aud, alţii merg sprijiniţi de cârje, dar se bucură că îi despart doar câţiva paşi unii de ceilalţi.

Am întâlnit în centru şi bărbaţi care organizează campionate de table, având mereu la ei liste cu clasamente, dar şi un domn care navighează pe internet şi este pasionat de calculatoare. Fiind imobilizat într-un scaun cu rotile, această persoană şi-a făcut „un prieten” din computer. Şeful centrului a spus, mai în glumă, mai în serios, că poate oricând să apeleze la acest beneficiar, pentru a ţine pe calculator evidenţele contabile sau arhiva centrului, „pentru că este expert”.   

Condiţii mai bune

Şeful centrului de recuperare de la Pojorâta, Ioan Raia, ne-a spus că asistaţii care au locuit până acum într-o clădire retrocedată au fost mutaţi, în seara de Crăciun, în noul pavilion, unde condiţiile sunt mult mai bune.

„În pavilionul nou a fost montat un lift care este funcţional, dar care nu poate fi folosit, momentan, pentru că încă nu s-a încheiat contractul de service. Această problemă va fi rezolvată cât mai repede, pentru ca bătrânii să se deplaseze mai uşor. Din păcate, am reuşit să construim noul pavilion, dar funcţionează cu reţelele vechi. Vrem să facem şi o staţie de epurare, un rezervor pentru combustibil”, ne-a spus Ioan Raia. Tot el a completat că are în vedere construirea unei capele pentru bolnavi, unde aceştia să poată să se închine, să participe în zilele de sărbătoare la Sfânta Liturghie.

Centrul mai are în dotare două microbuze, unul dintre ele din donaţia unei fundaţii olandeze, cu care beneficiarii centrului vor fi duşi în excursii, vor putea fi deplasaţi la diferite sărbători locale, pentru a socializa şi a avea contact cu mediul înconjurător.