Inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Suceava, Petru Carcalete, recomandă părinţilor să-şi ducă copiii la grădiniţă şi la şcoală pe data de 22 aprilie 2010, chiar dacă ziua este declarată zi de grevă generală în educaţie.
Carcalete a declarat că „potrivit legii, o treime din cadrele didactice ale şcolii trebuie să fie prezente în unitatea de învăţământ şi să-i supravegheze pe elevi. Cât despre elevi, aceştia au datoria să vină la şcoală, pentru ei nu există grevă”.
Toate sindicatele din educaţie din Suceava au anunţat la IŞJ că joi vor bloca activitatea didactică din şcoli şi din grădiniţe. Greva este anunţată pentru o zi şi zece mii de dascăli, din cele peste 900 de unităţi de învăţământ din judeţ, refuză să intre mâine la ore. Inspectorul şcolar general, Petru Carcalete, a declarat că „la IŞJ au ajuns notificări de la toate formaţiunile sindicale din educaţia suceveană prin care suntem anunţaţi că joi este zi de grevă”. Ziua de grevă nu le va fi plătită profesorilor, iar Carcalete a anunţat că „dascălii îşi vor primi bani pentru joi numai după ce vor recupera orele. Dacă nu le vor recupera, nu vor primi bani pentru această zi”.
Toate sindicatele din judeţ au anunţat că intră în grevă
Aşa cum am precizat, la grevă vor participa toate sindicatele din judeţ. Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor din Învăţământ, Sport, Cultură şi Protecţia Copilului „Pro-Educaţia”, Traian Pădureţ a declarat că sindicatul pe care îl reprezintă, afiliat la FEN la nivel naţional, va face grevă joi. „Au apărut în presa naţională dezinformări, potrivit cărora FEN nu ar face grevă. Nu este adevărat, toţi membrii noştri au votat în unanimitate pentru greva de joi şi 78% dintre ei sunt de acord să intre şi în grevă generală pe perioadă nedeterminată, deci joi, şi cadrele didactice din FEN sunt în grevă”.
În ceea ce priveşte prezenţa elevilor la şcoală, deşi e zi de grevă, Traian Pădureţ a spus că „se doreşte o zi cu şcolile cu lacăt pe uşă. Aşa cum medicii nu au ţinut cont că sunt bolnavi care oricând pot avea nevoie de ajutor, la fel şi noi, vrem să închidem şcolile. În cazul în care elevii vor veni, în şcoli vor fi profesori şi-i vor supraveghea”.
(21 apr 2010, 21:57:16