Minorul în vârstă de 14 ani, Sergiu P., din comuna Şcheia, acuzat că l-ar fi lovit cu un par în cap pe bătrânul din satul Frumoasa, care se zbate între viaţă şi moarte în “Reanimarea” Spitalului Judeţean Suceava, a fost arestat preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Ieri, la Curtea de Apel Suceava s-a judecat recursul declarat de avocatul minorului, însă magistraţii au decis să-l ţină pe acesta închis în continuare în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Cu câteva ore înainte de a ajunge în celulele de la subsolul IPJ Suceava, Sergiu P. a fost expertizat psihiatric, iar medicii au stabilit că adolescentul prezintă discernământ diminuat.
Minorul este acuzat că, în după-amiaza zilei de 12 aprilie a.c., pe fondul unui conflict spontan, pe raza satului Frumoasa, l-a lovit cu un par în cap pe Mircea Bolohan, în vârstă de 65 de ani, localnic. Bătrânul venea de la Gura Humorului, unde vânduse baloţi de paie, şi mai avea câteva sute de metri până acasă. Sexagenarul a reuşit să ajungă la domiciliu, însă nu mai putea vorbi şi îi arăta soţiei prin semne şi sunete că îl doare foarte tare capul şi că ar fi fost victima unei agresiuni.
Dus la spital de o ambulanţă chemată de fiica sa, Mircea Bolohan a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav şi hematon intracerebral, iar la scurt timp a intrat în comă de grad IV, fiind supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale. Medicii sunt extrem de rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bătrânului.
Anchetatorii au stabilit în urma investigaţiilor că Mircea Bolohan a fost lovit cu un par în cap de Sergiu P., în urma unui conflict spontan izbucnit dintr-un motiv cât se poate de stupid.
Calul din căruţa în care se afla Sergiu P. mânca dintr-un sac cu paie aflat în faetonul bătrânului, iar acesta din urmă ar fi lovit cabalina cu biciul.
Din acest motiv, Sergiu P. a sărit ca ars şi l-a lovit pe bătrân cu un par în cap.
(21 apr 2010, 05:36:02
Deci un calul se afla "in" caruta, impreuna cu Sergiu P. si manca paie din faetonul lui Bolohan.
Sa-nteleg ca nu se face corectura la articolele d-lui Rusu.
Orisicum, din partea mea 5 stele!