Jucători în meciul vieţii, după ce au driblat moartea în închisorile comuniste

Au trăit în beciuri, au fost torturaţi, batjocoriţi, umiliţi, nu au avut hrană şi apă suficientă, iar supliciul lor a durat ani întregi. Mulţi au murit în închisori, răpuşi de bolile de care nu erau trataţi ori din cauza bătăilor încasate. Totul pentru că Securitatea i-a considerat duşmani ai poporului, unii pentru că s-au revoltat, alţii doar după ce s-au plâns cui nu trebuie de regimul de la acea vreme. Realităţi înfiorătoare, de necrezut pentru actuala generaţie, despre care încă mai pot depune mărturie cei care au rămas în viaţă.

Deţinuţii politici din Suceava care mai trăiesc sunt, în mare majoritate, oameni aflaţi în jurul vârstei de 80 de ani. Deşi apăsaţi de vârstă şi de boli, sunt oameni demni, care par să înfrunte cu mai multă uşurinţă anii grei ai bătrâneţii. Spun că au trăit prea multe în viaţă pentru a se teme de moarte şi se consideră norocoşi că trăiesc şi în România anului 2010.

Majoritatea au de povestit episoade cumplite din perioada detenţiei, adevărate mărturii, unele lăsate deja în lucrări publicate, altele care ar merita să vadă lumina tiparului.

Mulţi au fost, puţini au rămas

Vasile Pânzaru, în vârstă de 80 de ani, George Ungureanu, care a împlinit 98 de ani, Alecsandru Jaucă, de 84 de ani, Toma Filaret, de 85 de ani, şi Dumitru Neculăeasa, de 83 de ani, sunt câţiva dintre foştii deţinuţii politici care mai trăiesc astăzi.

Toţi fac parte din Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Suceava, condusă de Alecsandru Jaucă. Asociaţia are un număr total de 387 de membri: 121 de deţinuţi politici, 111 văduve de deţinuţi politici, 130 de strămutaţi sau deportaţi politic, şapte văduve ale acestora şi 18 foşti deportaţi în URSS.

Preşedintele asociaţiei spune că în afara acestora mai sunt deţinuţi care nu sunt membri ai organizaţiei, estimând că în total, incluzând toate categoriile amintite, ar mai fi în jur de 800-900. Prin comparaţie, în 1997, în judeţ erau în jur de 4.000 de deţinuţi, deportaţi sau văduve ale acestora.    

Condamnat şi apoi găsit nevinovat tot de comunişti  

Alecsandru Jaucă, astăzi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, a petrecut cinci ani şi trei luni în închisori, după ce a fost condamnat pentru că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie antistatală condusă de fratele său, Gheorghe Jaucă. Ridicat de organele de securitate pe 14 martie 1958, din sediul Trustului de Construcţii Suceava, unde lucra ca jurist-consult, a fost închis într-o celulă din Închisoarea securităţii de la Suceava (actualul sediu de astăzi al Palatului de Justiţie), unde a fost anchetat până la sfârşitul lunii iulie a aceluiaşi an. Ulterior, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, fapta sa fiind încadrată la omisiunea denunţării, în timp ce fratele său şi alţi suceveni identificaţi drept capi ai grupării au primit 25 de ani de închisoare.

În 1963, când prigoana împotriva celor care erau ostili regimului se mai domolise, lotul din care făceau parte şi fraţii Jaucă a beneficiat de un recurs în supraveghere introdus de Procurorul General, urmare a căruia pedepsele le-au fost casate, cu trimitere spre o nouă anchetare.

După aceasta, s-a stabilit că nu a existat nici o organizaţie antistatală, iar lui Alecsandru Jaucă nu i s-a putut reţine nici o infracţiune. Aşadar, cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru o faptă pe care chiar justiţia de atunci a infirmat-o.

Viaţa din saivanele oilor în Insula Mare a Brăilei

Astăzi, Jaucă este convins că atât lui, cât şi celorlalţi suceveni din lotul său totul li s-a tras de la faptul că anumiţi „apropiaţi” au raportat la Securitate că aceştia nu văd cu ochi bun regimul comunist. La acea vreme era suficient pentru ca nişte oameni să fie aruncaţi ani de zile după gratii.  

Când vine vorba de supliciile suferite de sucevean pe perioada detenţiei, în mai multe penitenciare din ţară, ne-ar trebui pagini întregi pentru a le reda.

Merită amintită însă cumplita dramă trăită de Alecsandru Jaucă în Insula Mare a Brăilei, unde a ajuns, în 1960, alături de o mare masă de deţinuţi, pentru a lucra la întărirea digului ce înconjura insula. Scos din celulă, s-a trezit „cazat” în saivanele în care se creşteau oi, înghesuit cu mulţi alţi deţinuţi.

Programul de muncă era infernal: deţinuţii erau treziţi la ora 5.00 dimineaţă, primeau o cafea din cereale şi o felie de pâine, după care, încolonaţi, în ritm alert, se deplasau la locul de muncă, de unde se întorceau spre lăsarea întunericului. 

La muncă, pentru a plăti aerul 

„Tot timpul ni se spunea că, muncind, plătim aerul pe care îl respirăm. La sfârşitul programului, când ajungeam la intrare în saivane, cei care nu-şi îndeplineau norma, după aprecierea supraveghetorilor, erau reţinuţi pentru a fi bătuţi. Tot timpul ne aminteau că suntem domni burghezi condamnaţi”, relatează Alecsandru Jaucă cumplitele momente de atunci.

Cum supravieţuiau cu apa din Dunăre, iar closetele erau nişte gropi acoperite cu grătare din lemn cu răchită, printre deţinuţii înghesuiţi ca oile în saivane a început să apară şi dizenteria.

Scoşi la muncă cu forţa, mulţi dintre bolnavi au murit căzând de pe picioare.

La un moment dat, tânărul de 34 de ani de la acea vreme a început şi el să se simtă rău, moment din care, în ciuda presiunii şi a loviturilor primite, a refuzat să mai părăsească saivanul şi să meargă la muncă.

„În perioada în care am început să mă simt rău, fenomenul îmbolnăvirilor şi al deceselor s-a mărit. M-au lăsat în pace şi după zece zile am avut şansa să fac parte din primul lot de inapţi, retrimis la închisoarea Gherla”, rememorează Jaucă, amintind că de aici încolo a supravieţuit doar pentru că aşa a vrut Dumnezeu, neprimind nici un fel de asistenţă medicală pentru tratarea bolii.    

Omul care s-a împotrivit sistemului la 20 de ani

Vasile Pânzaru, acum în vârstă de 80 de ani, este şi el un fost deţinut politic, care a stat aproape 12 ani în închisoare. Pe când avea 20 de ani, tânărul născut în Burdujeni a pus bazele unui nucleu anticomunist.

După ce două tinere cooptate în organizaţia sa au tipărit şi împărţit prin localităţi din Suceava manifeste cu sloganuri antibolşevice, grupul a fost identificat de Securitate, iar Vasile Pânzaru a fost arestat. Identificat drept capul organizaţiei, după o lungă anchetă şi odioase torturi, a fost condamnat la zece de ani de muncă silnică.

Eliberat şi revenit la o viaţă cât de cât normală, este arestat a doua oară, în 1970. De această dată totul i s-a tras de la şase poezii, recitate în cadrul Cenaclului Nicolaie Labiş. Operele sale au fost considerate împotriva sistemului şi a fost condamnat la şase ani de închisoare, pedeapsă din care a executat un an şi şase luni.

O viaţă distrusă de regimul comunist, însă nu în totalitate, deoarece Vasile Pânzaru a supravieţuit tuturor supliciilor şi, de mai bine de 20 de ani, se bucură de un regim democratic.

A publicat şi după Revoluţie poezii, este un om respectat şi priveşte în urmă fără a regreta nimic, convins că ar acţiona la fel, dacă istoria s-ar repeta.      

98 de ani dintr-o viaţă de roman

George Ungureanu, născut pe 12 aprilie 1912, este omul a cărui viaţă ar putea fi oricând scenariul unui film. Ajuns aproape de un secol de viaţă, nonagenarul, care s-a făcut remarcat ca scriitor, este încă este un om activ, impresionând prin vitalitatea sa, mai ales dacă avem în vedere ce a avut de îndurat.

Tot calvarul său a început la scurt timp după cel de-al Doilea Război Mondial, când, refuzând sistematic să colaboreze cu Securitatea, s-a trezit ridicat de acasă şi urcat într-un tren. Ştia ce-l aşteaptă, astfel că a reuşit să fugă din vagonul în care se afla, ascunzându-se apoi, timp de şapte ani, în pădure, alături de oameni necunoscuţi şi în camere secrete săpate în casa părintească. Pe numele său exista un mandat de arestare în lipsă, astfel că nu a ieşit la iveală decât în 1955, când se părea că urgia declanşată imediat după 1945 se potolise.

Schingiuit de 70 de anchetatori, ţinut 401 zile în lanţuri   

După trei ani, a fost din nou arestat de Securitate. Ce a urmat depăşeşte limitele imaginaţiei. A fost audiat de 70 de anchetatori, fiecare cu modul său de schingiuire, de la bătaie cu ciomege până la leşin, la săritul cu bocancii peste degete şi lovirea cu genunchii în testicule. A urmat procesul şi sentinţa: condamnarea la moarte.

După 401 zile în lanţuri, timp în care şi-a aşteptat sentinţa finală, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă. Eliberarea a venit în 1964, prin graţiere, după şapte ani de detenţie, însă viaţa sa a continuat să fie un calvar, sub atenta supraveghere a Securităţii.

Gratuitatea la medicamente, la transportul CFR şi cel auto local, scutirea de la plata abonamentului Romtelecom ori cea de la impozitul pe locuinţă sunt câteva din facilităţile importante de care mai beneficiază deţinuţii politicii şi urmaşii lor.