Printează articolul
Trimite e-mail
Să vezi un cal de rasă, care valorează sute de mii de euro, cum se rostogoleşte în nisip, zvârlind din copite de bucurie şi fornăind de plăcere, ca două minute mai târziu să stai cu răsuflarea tăiată, aşteptând ca el să sară peste un obstacol mult mai înalt decât el, e un spectacol deosebit, care te umple de admiraţie.
Acest sentiment l-au putut trăi sâmbătă cei care au răspuns invitaţiei lansate de Herghelia Rădăuţi, care a organizat o demonstraţie în care rolul principal l-au avut frumoşii cai din rasele Shagya arab şi cal de sport românesc.
Sala cu oglinzi
“Urcaţi în tribune!”, se aude glasul şefului Hergheliei Rădăuţi, Adrian Totoescu, în vreme ce porţile de lemn ale manejului se deschid şi troncănitul copitelor anunţă apariţia unui cal, ce calcă mândru, privind în jur puţin mirat şi speriat de mulţime. Ajuns pe terenul de antrenament, acoperit cu nisip, e în mediul lui.
Fiecare cal are propriul spectacol, propriile tabieturi, care diferă în funcţie de personalitatea acestuia.
Unul nechează şi face câteva salturi bruşte, ca pentru a se dezmorţi, altul aleargă de ici-colo, plin de energie, în vreme ce alţii, care au căpătat deja „aere de vedetă”, îşi fac intrarea în scenă, dornici să impresioneze.
Manejul e sala lor de spectacole, o sală cu pereţii placaţi cu oglinzi, în care se pot admira din toate părţile.
Aşa face de obicei Angelica, o iapă sură, cochetă, care, de fiecare dată când intră, nu începe antrenamentul până când nu se admiră în oglindă.
Oglinzile au fost montate acolo pentru ca jocheii să îşi poată corecta poziţia pe cal, să deprindă cum să stea cât mai elegant călare, dar se pare că cel mai mult le apreciază caii, care la fiecare antrenament se urmăresc în oglindă, după cum spun cei care îi antrenează.
Vedete cu nume de om
Pe rând, cai de toate culorile – roibi, albi, murgi - sunt aduşi pe terenul de antrenament şi puşi să facă turul sălii la galop, până la obstacolul pe care doi tineri îl ajustează după indicaţiile instructorului, când mai sus, când mai jos.
Strigătele scurte, guturale, îndeamnă calul când să fugă, când să sară, fără călăreţ în spinare.
Unii sar deja cu uşurinţă, deprinşi cu obstacolele, alţii se opresc brusc, speriaţi, în faţa bârnelor de lemn din care sunt făcute obstacolele. Fornăie nervoşi şi caută o cale de întoarcere. Instructorul le spune să se depărteze, apoi să revină, în galop, pentru a încerca din nou să facă saltul peste obstacol.
Teama calului ţi se transmite şi ţie, o vezi în ochii săi mari şi rotunzi, în încordarea care îi cuprinde corpul şi care îl face să zboare peste bârne, în ciuda greutăţii corpului musculos.
Uneori, bârna de sus e doborâtă cu picioarele din spate şi spectatorii tresar speriaţi, ca nu cumva calul să păţească ceva. Dar el îşi recapătă rapid echilibrul şi o ia de la capăt, până când reuşeşte. Pentru unii însă, săriturile la obstacole sunt floare la ureche, le fac cu o naturaleţe de invidiat.
“Asta e diferenţa dintre un cal născut pentru sărituri, care are în sânge asta, şi cel care trebuie să înveţe să sară”, spune instructorul Ionel Moroşan, a cărui pricepere în antrenarea cailor a adus Sucevei numeroase premii naţionale şi internaţionale.
De multe ori, după un salt reuşit, calul vine la tribună, fornăind şi împingând capul către spectatori - îşi cere răsplata – un cub de zahăr.
Cei mai carismatici dintre ei, care s-au făcut remarcaţi prin personalitate, frumuseţe şi talent, au căpătat şi alt nume, pe lângă cel oficial, al rasei şi descendenţei lor.
Un armăsar de culoarea focului mocnit, care fuge ca fulgerul şi sare peste obstacole aproape în joacă, după care vine şi-şi cere cu insistenţă răsplata, e Ionel, o vedetă internaţională, care impresionează prin frumuseţe şi talent.
Oana e o iapă albă ca spuma laptelui, cuminte şi ascultătoare, pe care publicul, dar şi tinerii jochei o întâmpină cu simpatie, în vreme ce Bobby, ultimul “actor” adus pe scena manejului, e un armăsar plin de nerv, iute şi puternic, un adevărat pur-sânge arab.
Îşi face intrarea în forţă, cabrându-se pentru a scăpa din mâna îngrijitorului, din două salturi e într-un colţ al imensei încăperi, bate nervos din copită, zvârle nisipul într-o parte, ca apoi să se lase în genunchi şi să se răstoarne pe spate, cu copitele fluturând în aer, rostogolindu-se pe o parte şi pe alta.
Fornăie fericit în vreme ce-şi face baia de nisip, sub privirile amuzate a zeci de spectatori, după care se ridică rapid şi o ia la goană ca un apucat, sărind peste obstacol de parcă nici nu ar fi fost în calea sa. Nu se opreşte, mai face o tură, în vreme ce bârna obstacolului e ridicată mai sus, chiar peste înălţimea calului. Nici o problemă pentru el, zboară peste, ca purtat de o forţă necunoscută.
“Uită-te la el, o poate ţine aşa toată ziua. Dacă îl laşi, sare trei ore fără oprire. E făcut pentru asta”, spune cu admiraţie Cristian Tomniuc, şeful biroului Cai de rasă din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, care a fost anterior şef al Hergheliei Rădăuţi, la care revine mereu cu plăcere.
Plimbări gratuite cu trăsura
Din manej, spectatorii au fost duşi în tribuna mare a Hipodromului Rădăuţi, de unde au putut asista la un concurs de galop.
Cum vântul aprig le-a băgat tuturor frigul în oase, unii au plecat înainte să vadă finalul cursei, care pentru unii participanţi s-a dovedit a fi cu peripeţii, fiind nevoiţi să abandoneze cursa.
Cei care au rămas au putut admira harnaşamentele şi pasul de defilare a doi cai înhămaţi la trăsură, care, după ce au făcut câteva ture pentru a fi priviţi mai bine de mulţime, au plimbat apoi o mulţime de copii şi adulţi dornici să trăiască o experienţă nouă, cum nu poţi avea în faţa televizorului, unde nu simţi nici vântul care îţi bate în faţă, mirosul calului, încordarea sa, nu-i simţi freamătul ce-l cuprinde când aleargă şi nici vibraţia care o transmite nechezatul său, o chemare a libertăţii şi vieţii în natură.
“La noi, oamenii nu au învăţat încă să se desprindă de televizor şi să guste viaţa prin experienţe de acest gen. În Germania, o mulţime de familii, cu mic cu mare, ies la final de săptămână undeva în natură, la herghelii, la parcuri zoologice, dendrologice sau diverse manifestări în aer liber, care le sunt benefice din toate punctele de vedere. Asta încercăm să facem şi noi prin aceste demonstraţii, să arătăm lumii că se pot bucura de aceste frumuseţi în mod direct, nu de pe canapea, cu telecomanda în mână”, a spus Cristian Tomniuc, care vrea să organizeze mai des astfel de demonstraţii pentru public.
