Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu cere demisia ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, care în opinia sa este o catastrofă pentru sistemul de învăţământ. Bejinariu a făcut referire la proiectul Legii educaţiei naţionale, propus de ministerul de resort, despre care a spus că nu este benefic să fie pus în practică.
„Legea nu este benefică, nu este bună. Domnul Funeriu o fi specialist bun pentru domnia sa, însă pentru postul de ministru al Educaţiei este o catastrofă şi în continuare îi cerem demisia”, a declarat Bejinariu. El a spus că PSD a depus zece amendamente la proiectul Legii educaţiei, printre care şi cel referitor la interzicerea oricărei activităţi politice în şcoli.
„Am propus ca în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale să fie interzise activităţile politice şi orice activitate care încalcă normele de moralitate şi poate pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi tinerilor. Activităţile din învăţământul preuniversitar vor fi apărate astfel de ingerinţe politice, de manipulări şi încercări de influenţare politică a părinţilor, bunicilor sau tutorilor”, a explicat deputatul PSD de Suceava. Printre amendamentele social democraţilor la proiectul Legii educaţiei naţionale se numără cel cu privire la învăţământul cu predare în limba minorităţilor. Forma actuală a legii prevede că toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia limbii şi literaturii române. PSD extinde excepţiile şi la disciplinele istorie şi geografie.
„Elevii vor cunoaşte istoria României cu denumiri, evenimente şi stări specifice poporului român. Denumirile din geografia ţării vor avea exprimarea cea mai corectă în limba română”, a motivat Bejinariu. Unul dintre amendamente se referă la organizarea concursurilor pentru ocuparea catedrelor în învăţământul preuniversitar, social democraţii propunând ca acestea să se desfăşoare la nivelul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi nu la nivelul şcolilor, situaţie care a provocat de-a lungul anilor „mari nereguli, nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în viaţa şcolii”.