Poliţiştii au reuşit să lămurească împrejurările în care bătrânul în vârstă de 69 de ani, din localitatea Frumoasa, comuna Moara, despre care scriam în ediţia de ieri, a ajuns, marţi seară, în stare foarte gravă la spital, şansele de supravieţuire fiind extrem de mici.
Concluzia oamenilor legii este aceea că sexagenarul a fost victima unei tentative de omor, al cărei autor este, se pare, un minor de numai 14 ani.
Mircea Bolohan a plecat luni dimineaţă, cu faetonul, spre oraşul Gura Humorului, acolo unde obişnuia să vândă la piaţă baloţi din paie.
După ce a golit căruţa, a doua zi după-amiază, bătrânul s-a pornit spre casă, ajungând la domiciliu în jurul orei 19:30.
Soţia sexagenarului a povestit că acesta a băgat singur atelajul hipo în curte, după care i-a dat de înţeles prin semne cu braţele că îl doare capul.
Mircea Bolohan nu putea vorbi şi acuza dureri foarte mari de cap. Avea asupra lui banii din vânzarea baloţilor, circa 1200 de lei, iar soţia nu a observat lipsa vreunui bun pe care bătrânul îl avea asupra sa la plecare.
Anunţată telefonic, fiica bătrânului a sunat la Salvare, solicitând trimiterea unei ambulanţe la domiciliul părinţilor ei.
Ambulanţierii sosiţi la Frumoasa au observat că Mircea Bolohan nu prezintă urme vizibile de leziuni pe corp şi l-au transportat la „Urgenţele” Spitalul Judeţean Suceava.
Bătrânul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav şi hematon intracerebral, iar la scurt timp a intrat în comă de grad IV, fiind supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale.
Mircea Bolohan a fost internat la „Reanimare”, însă medicii îi dau şanse minime de supravieţuire.
Minorul are deficienţă mintală gradul I
Poliţia a intrat pe fir în acest caz, la scurt timp după ce rudele bătrânului au anunţat Serviciul Judeţean de Ambulanţă, despre starea critică în care se află acesta.
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii, împreună cu lucrători ai Biroului Poliţiei Rurale Suceava, s-au deplasat la Frumoasa şi au încercat să refacă traseul bătrânului înainte de a ajunge acasă, existând bănuiala că Mircea Bolohan a fost victima unei agresiuni.
Suspiciunile familiei şi, implicit, ale oamenilor legii, s-au confirmat, anchetatorii aflând că, la câteva sute de metri de casă, sexagenarul a fost implicat într-un conflict spontan.
Calul din căruţa în care se aflau doi tineri din sat mânca dintr-un sac cu paie aflat în faetonul bătrânului, iar acesta din urmă ar fi lovit cabalina cu biciul.
Din acest motiv, unul dintre cei doi tineri, Sergiu P., în vârstă de 14 ani, din comuna Şcheia, a sărit şi l-a lovit pe bătrân cu un par în cap.
Adolescentul violent are deficienţă mintală gradul I şi, deşi figurează cu domiciliul în Sf. Ilie, vine periodic la Frumoasa, unde tatăl său are o stână.
În urmă cu câteva luni, adolescentul a fost bătut de un consătean şi a ajuns la spital.
Agresorul susţinea la acea vreme că minorul a fost cel care l-a lovit cu câteva zile înainte, lăsând să se înţeleagă că din acest motiv i-a aplicat o corecţie.
Sergiu P. va fi expertizat psihiatric în perioada care urmează.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.