Un tânăr de 27 ani, din municipiul Suceava, a ajuns în secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă după ce a consumat plante etnobotanice.
Lucian M. s-a prezentat la această unitate sanitară în după-amiaza zilei de miercuri şi le-a povestit medicilor că are o stare permanentă de agitaţie din cauza căreia nu mai poate să doarmă. El a recunoscut că a ajuns în această situaţie după ce a făcut abuz de substanţe interzise.
„A spus că de două zile nu se mai poate odihni, are insomnie. Nu avea alte tulburări, dar, totuşi, după ce i s-a pus o perfuzie la UPU, s-a decis internarea lui la Psihiatrie”, a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Tiberiu Brădăţan.
Cazul se află în atenţia structurilor antidrog.