Poliţiştii de proximitate au fost convocaţi zilele trecute la o şedinţă de instruire menită să le ofere toate informaţiile necesare pentru a putea desfăşura, în şcoli, activităţi de prevenire a consumului de plante etnobotanice.
Şedinţa de instruire s-a desfăşurat marţi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, fiind organizată de şefa Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava, specialistul în probleme de criminalitate Angelica Cîmpan.
În cadrul şedinţei s-a pus un accent deosebit pe necesitatea prezentării efectelor produse de aceste substanţe, în perioada următoare fiecare dintre poliţişti urmând să ajungă în şcolile de care răspund.
Campania de prevenire vizează inclusiv combaterea consumului de alcool, tutun şi droguri.