Câteva sute de persoane, printre care europarlamentari şi oameni de afaceri străini, au participat ieri la Seara Bucovineană, în cadrul evenimentului intitulat „Bucovina, Tradiţie, Multiculturalitate”, organizat la sediul Parlamentului European din capitala Belgiei, Bruxelles. Manifestarea s-a bazat pe prezentarea a trei elemente de bază pentru turismul din Bucovina, respectiv tradiţii, multiculturalitate şi produse tradiţionale bio. Practic, cei care au fost prezenţi miercuri la Seara Bucovineană au avut parte de „un colţ” din Bucovina, putând admira meşteşugurile din această zonă a României, olăritul, încondeiatul ouălor şi pictura pe sticlă şi lemn, dar şi să admire costumele populare specifice românilor din Bucovina, ale etnicilor polonezi şi din Ucraina, prezentate de membrii Ansamblului Ciprian Porumbescu.
De departe, însă, cel mai mare succes l-a avut expoziţia cu degustare a produselor tradiţionale din Bucovina. Fie că a fost vorba despre oficialităţi ale Parlamentului European, europarlamentari, oameni de afaceri sau funcţionari ai acestei instituţii, toţi au gustat din produsele tradiţionale bio şi din băuturile din Bucovina. Sărmăluţele, ciupercile cu smântână, păstrăvul afumat, muşchiul de vită, toba, cârnaţii, slănina cu ceapă, leberul, jambonul de Bucovina, produsele lactate, clătitele, cozonacul, dar şi vinul şi afinata au fost adevărate delicii pentru cei prezenţi la evenimentul de promovare a judeţului Suceava. Produsele culinare au fost aduse la Parlamentul European de Pensiunea Popas Turistic Bucovina, dar şi de Ion Baciu, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse bio, şapte dintre acestea fiind deja omologate.
Pe de altă parte, cei prezenţi s-au declarat încântaţi şi de meşteşugurile din Bucovina, asistând la demonstraţiile de încondeiat ouă, pictat pe sticlă şi lemn şi de olărit, oferite de meşteri populari autentici din judeţul Suceava. Toate acestea au fost completate de o expoziţie fotografică cu imagini turistice şi ale mănăstirilor din Bucovina.
De remarcat faptul că după numai câteva ore, cât a durat evenimentul din Parlamentul European, cea mai mare parte a vizitatorilor declarau deja că vor să viziteze Bucovina, printre aceştia numărându-se vicepreşedintele Parlamentului, Rodi Kratsa, europarlamentari din mai multe ţări ale Uniunii Europene, dar şi funcţionarii din cadrul PE.
Moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa şi preşedintele Poloniei
Evenimentul de la Bruxelles a fost organizat de europarlamentarul sucevean Petru Luhan şi Consiliul Judeţean Suceava. De precizat faptul că, deşi în program era stabilit ca la începutul evenimentului să fie prezentat un spectacol de dansuri şi obiceiuri din Bucovina, organizatorii au renunţat la acest moment, având în vedere accidentul aviatic din Rusia în urma căruia şi-au pierdut viaţa mai multe personalităţi poloneze şi preşedintele acestei ţări, Lech Kaczynski. De altfel, la începutul Serii Bucovinene toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic.
În aceste condiţii, momentele artistice s-au rezumat doar la un scurt recital de vioară, cei prezenţi ascultând Balada lui Ciprian Porumbescu şi o baladă interpretată de o fetiţă din judeţul Suceava. De asemenea, oaspeţii au putut asculta şi concertul Clopotele Bucovinei.
Europarlamentarii pot fi ambasadori ai Bucovinei
În discursul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că tradiţiile, multiculturalitatea şi produsele bio reprezintă „pilonii de bază” pentru turismul din Bucovina.
„Interesul nostru este să facem reclamă Bucovinei. Atât pe turism, cât şi pe domeniile economice de investiţii. Bucovina este o Europă în miniatură, unde convieţuiesc 12 etnii. Şi cred că Bucovina poate să fie un model de convieţuire etnică şi confesională, aşa cum nu ştiu dacă mai există undeva. Iar cele trei elemente, tradiţiile, multiculturalitatea şi produsele bio sunt avantaje clare pentru Bucovina”, a spus Flutur. El a adăugat că după evenimentul din Parlamentul European, europarlamentarii prezenţi, dar şi ceilalţi oaspeţi, vor deveni ambasadori ai Bucovinei în ţările din care provin.
„Europarlamentarii vor deveni ambasadori ai noştri la ei acasă. Iar noi considerăm că o poartă de intrare în România trebuie să fie Bucovina. Şi noi asta vrem să facem. Trăiesc speranţa ca fiecare dintre dumneavoastră să fie un ambasador al Bucovinei şi vă aşteptăm pe toţi să ne vizitaţi. Sunt convins că ne vom întâlni la noi acasă”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
Luhan: Brandul Bucovina trebuie să fie din ce în ce mai puternic
În ceea ce-l priveşte pe europarlamentarul Petru Luhan, acesta a spus că organizarea acestui eveniment în Parlamentul European a avut ca scop principal popularizarea celor trei elemente, tradiţii, multiculturalitate şi produse bio, în rândul europarlamentarilor. El a arătat că, prin astfel de evenimente, brandul Bucovina va fi mai puternic, astfel încât numărul turiştilor care vizitează această zonă să fie cât mai mare.
„Acest brand trebuie să fie unul de calitate superioară în percepţia europarlamentarilor. Asta pentru a reuşi să promovăm valorile noastre şi să atragem atât turişti, cât şi relaţii bilaterale la nivel de comerţ pentru produsele noastre bio şi tradiţionale, care în momentul de faţă sunt de o calitate superioară celor din Europa. Şi vreau în acest mod să trezesc atât interesul parlamentarilor, cât şi al cercurilor de provenienţă a acestora pentru turismul bucovinean, care este unul autentic şi care nu se întâlneşte în orice zonă a Uniunii Europene”, a spus Luhan.
Dacian Cioloş: Ceea ce a făcut judeţul Suceava este un exemplu şi pentru alte zone
Prezent la Seara Bucovineană, comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloş, a apreciat că acţiunea de promovare a judeţului Suceava poate să reprezinte un exemplu şi pentru alte zone ale României.
„Faptul că acest lucru se întâmplă în Parlamentul European este un lucru important, pentru că aici sunt aleşii tuturor regiunilor din UE. Şi aşa se creează imaginea unei regiuni şi a unui stat. Cred că este o idee foarte bună de a pune la dispoziţia membrilor Parlamentului şi surse de imagine şi surse de gust, care să pună în valoare diversitatea şi valorile tradiţionale ale unei regiuni”, a spus Cioloş.
Elena Băsescu a purtat o traistă bucovineană
Printre invitaţii prezenţi la evenimentul de miercuri a fost şi fiica preşedintelui României, Traian Băsescu, europarlamentarul Elena Băsescu. Aceasta a venit la Seara Bucovineană cu o traistă din Bucovina, declarând, în discuţiile cu ceilalţi invitaţi, că şi ea are origini din judeţul Suceava, părinţii mamei sale fiind suceveni.
Traiste bucovinene au primit şi o mare parte dintre oficialii europeni, alături de alte cadouri, respectiv ouă încondeiate, albume cu mănăstirile din Bucovina şi icoane pictate. La evenimentul de la Bruxelles au mai fost prezenţi şi prefectul judeţului, Sorin Popescu, parlamentarii Sanda-Maria Ardeleanu, Dan Gospodaru, Tiberiu Prodan, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare, Petrea Dulgheru, care s-a remarcat prin faptul ca era îmbrăcat într-un frumos costum popular, cu bundiţă din blană de dihor, specific zonei Dornelor şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean. Pe de altă parte, mai trebuie spus că în cursul zilei de joi, preşedintele CJ Suceava a participat şi la o întâlnire cu 30 de oameni de afaceri din Belgia, cărora le-a prezentat oportunităţile de afaceri din judeţul Suceava.
(15 apr 2010, 11:34:47