Zidul vechi construit în anii 1950 al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, aflată în patrimoniul UNESCO, a început să fie demolat şi urmează a fi înlocuit cu altul, proiectat de unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi din România, Virgil Polizu. Consilierul Viorel Blănaru, de la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, a precizat că zidul vechi trebuia înlocuit deoarece a fost construit fără fundaţie, în condiţiile în care pentru a asigura cu adevărat protecţia ar fi trebuit să aibă o fundaţie de cel puţin 80-90 de centimetri. „Săpăturile se vor face cu supraveghere arheologică asigurată de Complexul Muzeal Bucovina. Noul zid va fi mai înalt, mai frumos, pretabil la o mănăstire UNESCO dintr-un centru de oraş”, a precizat consilierul Blănaru.
Lucrările de demolare şi refacere pe vechiul amplasament a zidului au toate avizele şi autorizaţiile necesare, inclusiv de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI), al cărei preşedinte este arhitectul Virgil Polizu.
Arhitectul bucureştean este şef de proiect, iar proiectantul general este firma Polarh Design SRL, deţinută de fiica sa, Ruxandra Polizu.
Nu este prima lucrare pe care Polarh Design şi Virgil Polizu o au pe lângă monumentele din Suceava, pentru unele dintre acestea arhitectul fiind şi premiat. Astfel, Virgil Polizu a primit premiul ARACO 2000 şi premiul UNRMI 1996 pentru Biserica Coconilor, premiul UNRMI 1999 pentru Biserica Sf. Gheorghe Mirăuţi, premiul ARACO 1998 pentru Biserica din Iţcanii Vechi.
Proiectantul general, Polarh Design, are lucrări şi la alte monumente istorice din judeţ
Potrivit site-ului Ministerului Culturii, în septembrie 2009 CNMI a avizat favorabil, în aceeaşi şedinţă în care a aprobat refacerea zidului de incintă a Mănăstirii Sfântul Ioan, şi extinderea chiliilor la Mănăstirea Voroneţ, conservarea, restaurarea şi modernizarea ansamblului Putna, la Mănăstirea Putna, precum şi lucrări la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Bogdana, Rădăuţi, toate cu proiectant general Polarh Design.
Precizăm că, după ce a devenit preşedintele CNMI, Virgil Polizu a renunţat la funcţiile deţinute în firma Polarh Design în favoarea fiicei sale, Ruxandra Polizu. La Suceava, numele arhitectului a fost amestecat şi într-un scandal, în perioada 1998-2001, când Virgil Polizu a fost acuzat, alături de Aurelian Dumitru Senculeţ, Gheorghe Sion şi Cristian Ramja, de deturnare de fonduri la lucrările de restaurare şi consolidare a unor monumente istorice din judeţ.
(13 apr 2010, 18:12:52