Două adolescente în vârstă de 17 ani au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un teribil accident de circulaţie, oprindu-se în balustrada podului de peste pârâul Putna.
Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut, vineri seară, în jurul orei 22:15, pe DN 2H, la ieşirea din Putna.
Ştefan N., în vârstă de 25 de ani, se afla la volanul maşinii proprietate personală, în momentul în care, într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. În câteva secunde, maşina a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, a rupt câţiva arbuşti de pe marginea drumului, după care s-a izbit cu partea laterală dreapta de balustrada podului.
Potrivit poliţiei, şoferul nu a păţit nimic, însă două minore care se aflau în autoturism, una din Putna, cealaltă din Vicovu de Jos, ambele în vârstă de 17 ani, au fost transportate la spital.
Una dintre minore a suferit leziuni grave pentru care necesită mai multe săptămâni de îngrijiri medicale.
Şoferului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.