Recensământul populaţiei judeţului Suceava a fost amânat pentru sfârşitul anului viitor. Subprefectul Ionuţ Creţuleac a precizat că, dacă iniţial recensământul ar fi trebuit să se desfăşoare în luna martie 2011, acesta va fi organizat în luna octombrie a anului viitor. Creţuleac a precizat că odată cu amânarea recensământului populaţiei a fost decalată şi data la care ar fi trebuit să se organizeze un recensământ de probă în judeţul Suceava. Astfel, proba pentru pregătirea recensământului va avea loc în luna octombrie a.c., iniţial fiind programată pentru martie 2010. Recensământul de probă ar urma să fie organizat în trei-patru sectoare din municipiul Suceava şi într-o localitate reşedinţă de comună.
Ionuţ Creţuleac a mai declarat că până în momentul de faţă a fost emis ordinul prefectului de constituire a comisiei judeţene pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor din anul 2011, care va fi condusă de prefectul Sorin Popescu. În acelaşi timp, Creţuleac a spus că primăriile celor 114 de localităţi din judeţul Suceava trebuie să constituie, până pe 12 aprilie 2010, comisiile locale pentru organizarea recensământului.
Împiedicarea persoanelor care fac recensământul, sancţionată cu amendă de la 200 la 1000 de lei
Subprefectul judeţului a explicat că înregistrarea populaţiei se face, de regulă, la domiciliul sau reşedinţa persoanelor de către recenzori, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor recenzate sau a unui membru al gospodăriei cu capacitate deplină de exerciţiu. Pentru înregistrarea corectă a datelor de identificare a persoanelor, acestea vor prezenta, după caz, pentru cetăţenii români, actul de identitate, certificatul de naştere în cazul minorilor, iar pentru persoanele de altă cetăţenie ori fără cetăţenie documente de trecere a frontierei sau documente eliberate de autorităţile române care atestă dreptul de şedere pe teritoriul României.
Potrivit prevederilor legale care reglementează organizarea referendumului din 2011, împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor şi controlului datelor ce fac obiectul recensământului sau a desfăşurării în orice mod a lucrărilor recensământului constituie contravenţie şi se amendează cu sume de la 200 la 1.000 de lei.