Viaţa în Iţcani, făcută cioburi de câteva găşti de cartier

Incidentul de marţi seară din faţa Gării Iţcani, când maşina unui sucevean a fost distrusă de un grup de romi, ascunde lucruri mult mai grave. Locuitorii unui cartier cândva liniştit au ajuns să stea cu spaima în suflet că pot fi atacaţi oricând în propria casă. E o realitate crudă, despre care oamenii vorbesc doar cu stăruinţa că nu le vei divulga identitatea.

„Mi-e frică să nu-mi dea foc la casă cât timp sunt la serviciu” şi „Chiar dacă mă înjură şi mă umilesc, prefer să pun capul în pământ şi să plec acasă. E mai bine aşa decât mort”, sunt două mărturii şocante despre starea de spirit care domneşte în cartierul Iţcani.

6 aprilie 2010. În faţa Gării Iţcani, BMW-ul unui sucevean aflat întâmplător în zonă este distrus de o gaşcă de cartier, indivizi înarmaţi cu bâte, furci, topoare şi coase. Tânărul scapă fără nici o zgârietură doar pentru că a fugit cât l-au ţinut plămânii. Imaginea de răscoală nu-i va ieşi niciodată din minte. Nici lui şi nici prietenei care îl însoţea şi care, ore bune după consumarea actelor de barbarie, nu a putut vorbi. Ambii au nimerit într-un război care nu e al lor, un război care-i apasă enorm însă pe locuitorii cartierului Iţcani.

Atât de mult, încât chiar dacă scenele au fost văzute de zeci de oameni, clienţi ai unei terase din apropiere, ceferişti, taximetrişti sau localnici, nimeni nu vrea să scoată o vorbă despre subiect.

Ieri, la mai bine de 12 ore de la producerea incidentului, am mers în cartier şi am discutat cu zece oameni. Nu a fost unul singur care să-mi spună că se simte în siguranţă în Iţcani. Şi tot la unison mi-au cerut să nu le amintesc numele sau locul de muncă, pentru a nu avea probleme cu găştile care fac legea în cartier. 

„Vin la serviciu cu teamă”

Prima oprire am făcut-o în Gara Iţcani. Geamuri sparte, câini vagabonzi, un cerşetor rătăcit şi un miros urât este cam tot ce a rămas din gara monument istoric. În această atmosferă apăsătoare vorbesc cu o femeie, angajată în sistemul feroviar de mai bine de 20 de ani.

„Vin la serviciu cu teamă. Cel mai rău e noaptea, după ce pleacă ultimul tren. Trebuie să am grijă nu doar de mine, ci şi de gestiune. Mă rog să nu se întâmple ceva rău, iar dacă vreau să ies din birou sun pe cineva să mă însoţească”, a povestit femeia.

Deşi nu-şi pune mari speranţe, încă mai vrea să creadă că se va schimba ceva în bine.

„Toţi se tem de romi”

Nici în afara Gării nu e mai mult optimism. Vânzătoarele au aceeaşi teamă viscerală, deşi la început vor să se amăgească singure că situaţia e sub control. Mi s-a întâmplat cu o femeie care a spus că nu-şi face probleme, atâta timp cât nu se ia în gură cu nimeni. A întors foaia imediat ce a văzut că-mi notez ceva în agendă.

„Să nu cumva să scrieţi ceva că am spus eu ceva. Ăştia sunt în stare de orice”, a fost declaraţia care a tăiat tot curajul afişat cu doar câteva minute mai devreme.

Pentru o altă vânzătoare, cei 30 de ani de Iţcani nu au fost niciodată atât de brutali ca ultimele luni. „Dacă ei vorbesc urât şi îi înjură pe poliţişti, ce să mai spun eu? Dacă spun ceva şi îmi apare numele e rău tare. Mi-e frică să nu-mi ia foc casa cât sunt la serviciu. Toţi se tem de romi, pentru că te aşteaptă la colţ, dar ce spun eu, vin peste tine în casă şi te omoară”, a mărturisit femeia.

Când vine vorba despre Poliţie, oamenii fac un gest a lehamite: „Ei ştiu exact ce probleme sunt aici, dar vin după ce se termină totul”.

„Poliţia nu există, e doar de formă”

Nici în rândul bărbaţilor, mai ales cei trecuţi de prima tinereţe, starea de spirit nu este mai bună. După 50 de ani petrecuţi în acest cartier, un bărbat spune că preferă jignirile pentru a nu-i fi luată viaţa.

„Chiar dacă mă înjură şi mă umilesc, prefer să pun capul în pământ şi să plec acasă. E mai bine aşa decât mort”, crede un locuitor din cartier. Vecinul sare imediat în apărarea sa şi crede că singurii vinovaţi sunt poliţiştii de această stare de teroare care domneşte în Iţcani.

„Poliţia nu există, e doar de formă. Mi-au spart casa hoţii de şase ori, dar nu i-au făcut nimic individului. Au scris în procesul verbal că în casă nu locuieşte nimeni, o mare minciună”, şi-a vărsat năduful bărbatul.

Nu s-a oprit aici cu nemulţumirile, la adresa poliţiştilor, atât cei de la Burdujeni care au zona în arondisment, cât şi cei de la Poliţia TF Iţcani.

„Iau câte 18-20 de milioane de lei (n.a. – lei vechi) şi nu fac nimic. Se culcă seara pe la 11-12 şi nu-i mai interesează ce se întâmplă. E nenorocirea de pe lume ce se întâmplă în acest cartier de oameni serioşi. Cu miliţia comunistă de altădată nici nu s-ar putea altfel”, şi-a încheiat retorica bărbatul.

„Doar de Dumnezeu suntem protejaţi”

Vestea că cineva de la ziar se interesează de viaţa cartierului s-a răspândit rapid. O femeie aflată la senectute îmi spune că îi este frică să iasă din casă chiar şi ziua, fără a mai pune în discuţie nopţile. „Seara încui uşa şi nu mai ies din casă. Când latră câinii mă uit pe după perdele să văd ce se petrece. Nu am curaj să ies afară. Cândva, în cartier erau oameni cumsecade şi aveam linişte. Mi-e dor de acele vremuri”, a spus bătrâna.

Între timp, apare o altă femeie. E revoltată de faptul că Iţcaniul a ajuns „al nimănui” şi nu-şi face mari speranţe că situaţia se va schimba curând.

„Doar de Dumnezeu suntem protejaţi, în rest nimeni nu ne bagă în seamă”, este concluzia tristă pe care o trage înainte de a ne despărţi.

Nostalgia anilor când în parc cânta fanfara

Pentru bătrâni, aerul patriarhal al cartierului a dispărut încet-încet. Sunt chiar şi persoane mai tinere care îşi amintesc cu plăcere de sărbătorile frumoase din parcul din faţa Gării.

„Era o ciupercă aici, cânta fanfara şi lumea se simţea bine. Cât de frumos era acest cartier. Se mai certau oamenii, îşi mai împărţeau chiar şi câţiva pumni, dar de aici până la furci şi topoare e cale lungă”, a rememorat un tânăr trecutul nu foarte îndepărtat al Iţcaniului.

În numărul de mâine vom prezenta punctul de vedere al Poliţiei vizavi de situaţia din cartierul Iţcani, care sunt perspectivele din punct de vedere al oamenilor legii şi ce speranţe trebuie să-şi facă oamenii.