O fetiţă de 11 luni a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în stare critică, după ce s-a opărit cu ciorbă fierbinte. Accidentul s-a petrecut luni seară, iar minora a fost internată iniţial la Spitalul din Vatra Dornei, pentru ca ieri să fie transferată la Suceava.
Fetiţa, Mirela C., din Poiana Negri, a fost internată în secţia Chirurgie Infantilă cu arsuri serioase pe 50 la sută din suprafaţa corpului.
“Fetiţa se juca pe jos. Eu am luat oala cu ciorbă de pe foc, dar toarta s-a rupt exact când am ajuns în dreptul ei. Lichidul fierbinte i s-a scurs pe burtică, mâini şi picioare”, a explicat Adriana C., mama copilei, împrejurările în care s-a produs accidentul.