O femeie de 33 ani, din localitatea Bursuceni, a născut în ambulanţa care o transporta la Spitalul de Urgenţă Suceava.
Evenimentul a fost înregistrat în noaptea de Înviere, în jurul orei 04.00, iar atât mama, cât şi copilul sunt bine.
Potrivit medicilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, femeia, Florentina A., a avut parte de o naştere rapidă, având în vedere că era pentru a patra oară când aducea un copil pe lume. Ea a născut cu ajutorul asistentei de la bordul autosanitarei un băieţel perfect sănătos. Astăzi, mama şi copilul vor fi externaţi din maternitatea Suceava.