Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, 2010

† Pimen,

din milostivirea lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu - Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Motto: "Vreme potrivită este astăzi,

spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să

strigăm cuvintele fericitului David: "Cine

va grăi puterile Domnului şi cine va face

auzite toate laudele Lui?"

Iubiţi credincioşi,

"Vreme potrivită este astăzi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să strigăm cuvintele fericitului David: "Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?" (Ps. 105, 2). Iată, a venit la noi praznicul cel dorit şi mântuitor, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, îndepărtarea războaielor, nimicirea morţii, înfrângerea diavolului. Astăzi oamenii s-au adunat cu îngerii, iar cei îmbrăcaţi cu trup înalţă împreună cu cei fără de trupuri cântări de laudă. Astăzi, surpată este tirania diavolului, astăzi s-au dezlegat legăturile morţii şi biruinţa iadului a dispărut; astăzi este iarăşi vreme potrivită să rostim acest cuvânt profetic: "...Unde este, moarte, biruinţa ta?..." (Osea 13, 14). Astăzi, porţile cele de aramă le-a sfărâmat Stăpânul nostru Iisus Hristos şi a pierdut iarăşi faţa morţii. Dar ce spun faţa? A schimbat numele ei, căci nu se mai numeşte moarte, ci adormire şi somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia crucii, chiar numele morţii era înfricoşător. În adevăr, primul om, după ce a fost făcut, în loc de mare certare a fost osândit la moarte, auzind aceste cuvinte: "...În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Fac. 2, 17). Proorocul David spunea: "Moartea păcătoşilor este cumplită..." (Ps. 33, 20)… Dar, după ce Hristos, Dumnezeul nostru, S-a adus jertfă şi a sporit cele ale Învierii, Stăpânul nostru iubitor de oameni a ridicat aceste numiri şi a introdus în viaţa noastră o vieţuire nouă şi străină, căci mutarea din această viaţă se numeşte în loc de moarte - adormire şi somn. Şi de unde se vede aceasta? Ascultă ce spune Însuşi Hristos: "Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc" (Ioan 11, 11). Şi după cum nouă ne este uşor să deşteptăm şi să sculăm pe cel care doarme, tot aşa şi Stăpânului nostru obştesc, al tuturora, Îi era uşor de a învia. Şi pentru că nou şi străin era cuvântul spus de El, nici ucenicii n-au înţeles cele grăite până ce, coborându-Se la puterea lor de înţelegere, le-a spus acest lucru mai desluşit: "Lazăr a murit". Iar dascălul lumii, fericitul Pavel, scriind tesalonicenilor, zice: "...Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde..." (I Tes. 4, 13). Şi iarăşi, în altă parte: "Şi atunci cei ce au adormit în Hristos au pierit?..." (I Cor. 15, 18). Şi iarăşi: "...Noi, cei vii care vom fi rămas, până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi" (I Tes. 4, 15). Şi în alt loc, iarăşi: "Pentru că dacă credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El" (I Tes. 4, 14).

Ai văzut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mai departe, că peste tot moartea este numită adormire şi somn? Şi acela care mai înainte de Înviere avea chip înfricoşător, acum, după Înviere, a spus: "Au văzut cât de strălucită este biruinţa Învierii? Astăzi s-au făcut biruinţele cele strălucite ale noastre; astăzi, Stăpânul nostru, după ce a biruit moartea, după ce a surpat tirania diavolului, ne-a dăruit prin Înviere drumul spre mântuire. Aşadar, toţi să ne bucurăm, să săltăm, să ne veselim. Că, deşi numai Stăpânul nostru şi-a înălţat trofeul de biruinţă, totuşi veselia şi bucuria este şi nouă comună. Căci toate s-au săvârşit în vederea mântuirii noastre" (Sfântul Ioan Gură de Aur - "Cuvântări Împărăteşti", traducere de preot D. Fecioru, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1942, în "Izvoarele Ortodoxiei" nr. 5, p. 212-214).

Iubiţi fii duhovniceşti,

"Să prăznuim sărbătoarea aceasta foarte mare şi minunată, în care a înviat Domnul", ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, "dar s-o prăznuim în acelaşi timp şi cu bucurie, şi cu evlavie. Domnul a înviat împreună cu El şi lumea şi a înviat rupând legăturile morţii" (legăturile morţii aduse de păcatul strămoşesc în Sfânta Taină a Botezului şi cele aduse de păcatele personale, după primirea Botezului, în Sfânta Taină a Spovedaniei, în care primim iertarea şi dezlegarea de păcate; în aceste două Sfinte Taine, înviem din moartea păcatelor, n.n.). "Înviem din moartea firească a trupului la învierea cea de obşte. Învierea aceasta este comună tuturor oamenilor, credincioşi şi necredincioşi, şi celor răi şi celor buni; "şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii"" (Ioan 5, 29), ibidem, p. 189.

Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul postului, căci putem să lepădăm povara postului şi să culegem rodul postului. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. Mai bine spus, nici postul nu s-a dus. "Nu vă speriaţi!", spune Sfântul Ioan Gură de Aur, "Nu v-am spus aceasta ca să vă propovăduiesc alt post de 40 de zile, ci ca să vă vestesc aceeaşi virtute. A trecut postul cel trupesc, dar nu a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta este mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. După cum, atunci când posteaţi, vă spuneam că se poate să nu postiţi, deşi postiţi, tot astfel şi acum vă spun, că se poate să postiţi deşi nu postiţi. Este cu putinţă ca ceea ce vă spun să vi se pară o enigmă, dar vă dau dezlegarea ei. Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată! Când cineva se opreşte de la mâncări, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată cum: Când se bucură de mâncare, dar nu gustă din păcat. Acest post este mai bun decât acela, dar nu numai mai bun, ci şi mai uşor… Bucură-te de toate, opreşte-te numai de la păcat. Ai văzut că acest post este uşor tuturora?" (ibidem, p. 194-195).

"...Adam a murit şi cu trupul, şi cu sufletul; a murit şi cu păcatul, şi cu firea. "În ziua în care veţi mânca din pom, cu moarte veţi muri". N-a murit cu firea în ziua în care a mâncat, ci a murit cu păcatul. Moartea aceasta din urmă este moartea sufletului, cealaltă moartea trupului. Când vei auzi însă că este o moarte a sufletului, să nu socoteşti că moare sufletul, căci este nemuritor. Moartea sufletului este păcatul şi munca veşnică. Pentru aceasta şi Hristos spune: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de cel care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă" (Mat. 10, 28)…" Aşadar, murim de o îndoită moarte, deci trebuie să fie şi o îndoită înviere…" (Noi însă, prin faptul că murim de o îndoită moarte, vom învia şi cu o îndoită înviere. Cu una, învierea din moartea păcatului strămoşesc în Sfânta Taină a Botezului (Col. 2, 12) şi a păcatelor personale în Sfânta Taină a Spovedaniei; iar cu a doua, învierea din moartea firească a trupului la învierea cea de obşte, n.n.).

Iubiţi credincioşi,

Anul acesta, 2010, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind "Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române".

"Ca atare", citez cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, "în anul 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult credinţa ortodoxă, ca Lumină a vieţii creştine şi temelie a mântuirii noastre, ca arvună a vieţii şi fericirii veşnice. De asemenea, în acest an, cu preţuire şi recunoştinţă, vom pomeni pe toţi slujitorii sfintelor altare şi ai instituţiilor noastre bisericeşti, clerici şi mireni, care au contribuit timp de 125 de ani, din 1885, anul recunoaşterii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, până acum, la păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în viaţa poporului român, la dezvoltarea culturii creştine româneşti, la întărirea unităţii naţionale, la dialogul şi cooperarea Bisericii noastre cu alte Biserici şi popoare creştine, precum şi la cultivarea demnităţii româneşti" (Pastorala de Crăciun, 2009).

În încheiere, rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate, întru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor