Medicii avertizează că excesul de mâncare şi băuturi alcoolice din această perioadă îi poate costa destul de scump pe imprudenţi, riscurile fiind reprezentate de acutizarea afecţiunilor preexistente sau apariţia altora noi. Festinul de Paşte ar putea avea repercusiuni grave în special asupra celor care au ţinut post îndelungat, spune dr. Irina Badrajan, adăugând că alimentaţia neraţională şi consumul exagerat de alcool pot determina internarea în spital.
Una peste alta, chiar şi cei perfect sănătoşi sunt sfătuiţi să nu-şi umple prea des farfuria sau paharul, fiind de evitat mâncărurile grase şi prăjelile, care pot da de furcă şi unui organism rezistent. Pentru a preveni astfel de situaţii, de multe ori dramatice, medicul sucevean ne recomandă să nu mâncăm repede şi mult, oricât de tentante ar fi bunătăţile de pe mesele festive, să evităm alimentele care nu ne fac bine şi, în special, consumul exagerat de băuturi alcoolice.
Aparatul digestiv şi sistemul nervos, în pericol
„Sărbătorile pascale sunt un prilej de a fi împreună cu familia în jurul unei mese încărcate cu bucate tradiţionale, cum ar ouă roşii, pască, cozonac, miel, prăjituri, maioneze, toate foarte bune, dar în acelaşi timp şi foarte grele pentru digestie, mai ales în cazul persoanelor care suferă de afecţiuni digestive. Această bogăţie alimentară survine după un post de şapte săptămâni, în care s-au consumat alimente uşoare, s-a evitat alcoolul, iar mesele au conţinut cantităţi mici de mâncare. Ca atare, supraîncărcarea digestiei cu alimente foarte consistente, la care se adaugă o cantitate mai mare de alcool şi prânzurile repetate, prin vizitele care se fac în aceasta perioadă, pun în pericol atât aparatul digestiv, cât şi sistemul nervos”, explică dr. Irina Badrajan.
Ce afecţiuni riscă cei care fac excese
Medicul arată că cel mai afectat de toate aceste excese va fi ficatul, care este supus unei activităţi exagerate şi obligat să secrete cantităţi mari de bilă. Ca urmare, persoanele cu suferinţe biliare, precum şi cele care au scoasă vezicula biliară, sunt şi cele care aglomerează urgenţele spitalelor şi sălile de aşteptare ale medicilor de familie. Nici cei care au alte boli digestive, cum ar fi ulcerul duodenal, colita, colonul iritabil, pancreatita cronică, hepatita cronică nu sunt scutiţi de necazuri. O altă urgenţă de temut este pancreatita acută, ca urmare a consumului exagerat de grăsimi, combinate cu alcool, şi care, uneori, se poate solda cu un deces.