În ultima zi a lunii martie, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava a avut loc o masă rotundă cu tema „Importanţa ecosistemelor forestiere pentru sănătatea mediului natural şi sănătăţii populaţiei”. Acest eveniment se încadrează în seria acţiunilor menite a marca „Luna Pădurii”, care se sărbătoreşte până pe 15 aprilie.
La masa rotundă au fost prezenţi reprezentanţi ai Eco-Şcolilor „Dimitrie Păcurariu” din Şcheia, „Alexandru Ioan Cuza”, Fălticeni, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava. Totodată, au participat reprezentanţi ai Prefecturii, ai Facultăţii de Silvicultură din Suceava, ai Grupului Ecologic de Colaborare Bucovina şi ai Comisariatului Regional de Mediu Suceava.
Au fost prezentate referate legate de importanţa prezervării ecosistemelor forestiere şi ariilor naturale din judeţ.
APM Suceava a arătat, în baza statisticilor, care este situaţia deşeurilor lemnoase din judeţ.