Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, spune că pensiunile şi hotelurile din judeţ vor fi pline de turişti în perioada Sărbătorilor Pascale. Flutur a declarat că, în momentul de faţă, gradul de ocupare a unităţilor turistice este de la 40% la 100%.
„Suceava devine o zonă din ce în ce mai căutată de turişti. Şi dacă vorbim de Săptămâna Mare, gradul de ocupare al pensiunilor şi hotelurilor este destul de favorabil zonei noastre”, a precizat şeful administraţiei judeţene.
Gheorghe Flutur a arătat că cei mai mulţi turişti s-au cazat în zona Gura Humorului, unde gradul de ocupare a unităţilor de primire turistică este de 100%. După Gura Humorului urmează Putna, cu un procent de 95%, Vatra Dornei – 70%, Vama – 60%, iar pe ultimele locuri zonele Suceviţa şi Câmpulung Moldovenesc, cu un grad de ocupare de 40%.
„Urmează ca până sâmbătă seara să se ajungă la ocuparea locurilor de cazare în procent de 100%. Au început să apară musafiri în zona noastră, ceea ce ne bucură, pentru că Bucovina este o zonă minunată, pentru că oamenii sunt primitori şi pentru că avem mănăstirile şi acţiunile culturale din perioada Sărbătorilor Pascale”, a mai precizat Gheorghe Flutur.
( 2 apr 2010, 13:01:19
Suntem n ,,gratie'' /
Ce nu stiu e ce interes /
Are Flutur n ecuatie ? /
l tot vad ca se agita /
Se da'n presa,face valuri /
Nu se baga n scandaluri /
De dare-luare de mita ?! //
Hmm. Da' io's om rau /
Suspicios din fire /
Ce'afaceri are'n spatele sau /
Ct ,,la suta'' i revine ???