O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, este cercetată penal pentru o evaziune de peste 10.000 de lei.
În urmă cu două zile, la propunerea poliţiei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au confirmat începerea urmării penale faţă de Anca I., infracţiunea pentru care tânăra va urma să dea cu subsemnatul în faţa oamenilor legii fiind aceea de „evaziune fiscală prin stopaj la sursă”.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în perioada iulie 2008-ianuarie 2009, tânăra, în calitate de unic asociat şi administrator al unei societăţi comerciale din Suceava, a calculat şi reţinut prin stopaj la sursă impozite şi contribuţii datorate bugetului consolidat al statului fără a le vira în termenul legal, organele de control fiscal ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava calculând un prejudiciu de 10.206 lei, nerecuperat până în prezent decât parţial.