Treizeci de suceveni, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie, vor fi sărbătoriţi astăzi, în sala şedinţe a Consiliului Local Suceava.
În aplauzele copiilor, nepoţilor sau chiar strănepoţilor, acestora li se vor înmâna de către primarul Sucevei, Ion Lungu, diplome de recunoştinţă a meritelor lor, de a ajunge să sărbătorească Nunta de aur, de a fi modele pentru societate şi pentru longevitatea de care au dat dovadă, atât în viaţă, cât şi în căsătorie.
Cele 15 “cupluri de aur”, care vor ciocni între ele, dar şi cu cei prezenţi în sală, o cupă de şampanie, sunt primele sărbătorite anul acesta.
Iniţiativa de a celebra cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie îi aparţine primarului Ion Lungu, iar până acum sunt peste 400 de cupluri care au fost felicitate în mod oficial pentru performanţa de fi nedespărţiţi o jumătate de veac.