Municipalitatea suceveană experimentează o nouă metodă de a face curăţenie în oraş, cu ocazia campaniei de primăvară.
Astfel, pentru ca străzile să fie curăţate cât mai eficient de mizeriile adunate în timpul iernii, în special pe laterale, unde sunt canale de scurgere şi unde se adună gunoiul purtat de ape, parcarea maşinilor va fi interzisă, pentru o scurtă perioadă de timp, cât vor acţiona echipele de salubrizare.
Măsura a fost aplicată pentru prima oară ieri, pe Calea Burdujeni, de la sensul giratoriu şi până în dreptul bisericii Sf. Andrei, unde echipele Rosal au scos munţi de gunoaie de pe lateralele străzii, unde nu puteau acţiona din cauza maşinilor parcate.
Iniţiativa îi aparţine viceprimarului Lucian Harşosvchi, care a văzut că această măsură este aplicată şi pe străzile din America, în perioada când lucra acolo.
“Nu putem curăţa eficient străzile dacă lateralele sunt blocate aproape tot timpul de maşini parcate acolo. Sunt porţiuni pe care s-au format straturi de pământ, dacă proprietarul nu şi-a mai mutat maşina ori dacă mereu era parcată o maşină acolo, când treceau echipele de salubrizare. Toată acea mizerie se transformă apoi în praf şi avem cu toţii de tras din cauza asta. Ştiu că măsura asta îi nemulţumeşte pe unii, am primit şi azi proteste, dar e spre binele tuturor să avem străzi cât mai curate”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava.
Pentru a putea fi curăţate lateralele străzii, pe maşinile parcate în zona respectivă vor fi puse cu o zi înainte bilete de atenţionare, prin care proprietarii sunt rugaţi să le mute temporar în altă parte. De asemenea, în timpul acţiunii de curăţenie, şoferilor aflaţi în trafic le va fi interzis să parcheze pe lateralele străzii unde acţionează echipele de salubrizare, atât prin montarea unor benzi indicatoare, cât şi cu ajutorul Poliţiei Comunitare, care poate da amenzi celor care refuză să respecte interdicţia de a parca atunci pe lateralele străzii.
(24 mar 2010, 11:11:43