Preotul romano-catolic Ştefan Babiaş, decan de Bucovina şi membru al Consiliului Prezbiteral, a părăsit ieri Catedrala romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava în aplauzele sucevenilor.
După Sfânta Liturghie cu requiem, slujbă prezidată de către Excelenţa Sa, Petru Gherghel, episcop de Iaşi, la care au participat sute de credincioşi romano - catolici şi ortodocşi, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Babiaş, care duminică dimineaţă a trecut la cele veşnice, a luat drumul spre Siret. Astăzi, la ora 10:30, va avea loc Sfânta Liturghie a înmormântării, în Biserica romano-catolică, prezidată de către Excelenţa Sa Aurel Perca, episcop auxiliar de Iaşi.
„A ştiut să ajute pe toată lumea”
La Sfânta Liturghie cu requiem, oficiată ieri dimineaţă, în catedrala romano-catolică din Suceava, au participat toţi preoţii din Decanatul de Bucovina. În cuvântul de rămas-bun, rostit de Excelenţa Sa, Petru Gherghel, episcop de Iaşi, s-au subliniat calităţile preotului paroh Ştefan Babiaş, care, după cum a spus Excelenţa Sa „a fost un om primitor, amabil, a ştiut să ajute pe toată lumea, a ştiut să lucreze deosebit de frumos cu credincioşii, cu autorităţile, aici, la Suceava, şi în alte locuri unde a slujit”.
„Aşa a fost părintele Ştefan”, a mai spus Episcopul de Iaşi Petru Gherghel”, „şi credem că Dumnezeu care l-a ales i-a dat o misiune care s-a încheiat înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani. Hristos a murit la 33 de ani, şi a mântuit lumea (...) Dumnezeu, asemeni unui grădinar, a ales, din grădina Sa, floarea cea mai frumoasă”.
„Un om care a muncit mult pentru credincioşii săi”
Fiecare credincios care s-a aflat ieri la slujba de pomenire a celui care a fost un bun preot, un bun prieten, un om în adevăratul sens al cuvântului, Ştefan Babiaş, a aprins o lumânare, şi, printre lacrimi, a rostit rugăciuni pentru mântuirea sufletului părintelui.
Aşa a rămas Ştefan Babiaş în mintea celor care l-au cunoscut, „un om care a muncit mult pentru credincioşii săi, cărora le-a transmis bucuria vieţii, pentru că el a fost un om foarte deschis, foarte plăcut, a deschis biserica pentru atâtea întâlniri, evenimente, pentru ca lumea să se bucure, să-l cunoască pe Dumnezeu”, a mai completat Petru Gherghel.
Ultima noapte de priveghere
Credincioşii s-au despărţit ieri de preotul Ştefan Babiaş în lumină şi rugăciune. Fiecare, în inima sa, a aplaudat misiunea pe care preotul Babiaş a încheiat-o în biserică, pe altarul credinţei.
Aplauze s-au auzit însă şi în faţa catedralei romano-catolice din Suceava, în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Babiaş a fost urcat într-o maşină şi a fost dus pentru o ultimă noapte de priveghere la Biserica romano-catolică din Siret. Sute de suceveni şi-ai luat rămas bun de la părintele Babiaş în acest fel, în semn de respect şi recunoştinţă.
Gest de preţuire
Un cuvânt de profund regret pentru pierderea părintelui Babiaş a fost citit şi de o reprezentantă a corului Catedralei romano-catolice din Suceava, fiecare membru al acestui cor fiind foarte legat sufleteşte de parohul lor.
Părintele Petru Gherghel a mulţumit tuturor credincioşilor care au luat ieri parte la Sfânta Liturghie, considerând prezenţa lor în biserică un gest de preţuire pentru preotul Ştefan Babiaş. Excelenţa Sa le-a mulţumit şi autorităţilor locale şi judeţene, la ceremonial de ieri fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Sucevei, Sorin Arcadie Popescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, Preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.