Două scări de bloc din zona Silvicultorului a municipiului Câmpulung Moldovenesc au rămas trei zile fără apă rece, din cauza datoriilor pe care asociaţia de proprietari le-a acumulat la furnizorul local, ACET SA. Măsura a fost luată după ce asociaţia a ignorat termenul pe care autorităţile locale şi furnizorii l-au dat pentru a se mai achita măcar o parte din datoriile de 7.000 de lei acumulate.
Furnizarea apei a fost reluată doar pentru perioada finalului de săptămână, dar apa va fi întreruptă din nou, de luni, până se vor achita datoriile. Locatarii se plâng că unii dintre ei au plătit şi consideră nedrept să sufere cu toţii pentru datornici. ACET susţine însă că nici un leu nu a ajuns la ei, chiar dacă oamenii au plătit la asociaţia de proprietari în cauză, şi că nu mai pot păsui la infinit asociaţiile.
Potrivit directorului agenţiei locale a ACET, ing. Emil Ates, 12 asociaţii de proprietari din municipiu au acumulat o datorie de peste 600.000 de lei (6,17 miliarde de lei vechi) şi activitatea operatorului în tot oraşul este periclitată din acest motiv. Somaţiile, eşalonările şi rugăminţile nu par să dea rezultate, aşa că ACET trebuie să recurgă la măsuri de forţă acolo unde vorba bună nu aduce banii din datorii.
Despre protestele câmpulungenilor care au plătit la asociaţii fără ca banii să ajungă la furnizori ştie şi primăria, care promite verificări ample.
“Este a doua asociaţie unde lumea spune că a dat banii, dar aceştia nu au ajuns unde trebuia. Am organizat şi adunări generale la asociaţii, dar am constatat o indiferenţă totală a oamenilor. Se plâng că au probleme, dar nu vin să luăm împreună măsuri concret. Doar unu la sută au venit la adunările generale, ceea ce mie mi se pare incredibil de puţin. La una dintre asociaţii datoria este de 84.000 lei, lumea şi acolo spune că a plătit şi nu a ajuns nici o zecime din sumă la ACET. În acel caz va fi schimbat administratorul şi am cerut tuturor responsabililor de asociaţii să se prezinte la noi cu documentele contabile, ca să vedem cine minte în toată povestea şi unde sunt banii. Deocamdată nu ne putem pronunţa, vom analiza documentele. Însă în acest caz, cu regret trebuie să spun că ACET are dreptate să ia măsuri dure. Ştiu că suferă oamenii care poate au plătit, dar tot ei puteau să ia măsuri în asociaţia lor, dacă lucrurile merg cum nu trebuie. ACET are contract cu asociaţia şi ia măsuri dacă nu se respectă un contract”, a subliniat viceprimarul câmpulungean, Mihăiţă Negură.
Acesta a mai adăugat că „lumea crede că e ca înainte, că vine primăria şi rezolvă, dar acum e un operator privat şi trebuie să plătească toţi clienţii şi apa, aşa cum plătesc curentul sau telefonul. Asociaţia este a proprietarilor, nu a primăriei şi normal ar fi să îşi rezolve intern problemele cu administratorii. Noi îi ajutăm, îi îndrumăm, dar dacă există indiferenţă şi la adunările generale, e greu de rezolvat. ACET nu are de ales. Există multă bunăvoinţă acolo, au înţeles să mai dea drumul la apă în weekend, dar datoriile trebuie plătite. Măcar un strop de bunăvoinţă şi interes să se vadă şi de la datornici”.