Un tânăr din Ucraina a fost prins, ieri dimineaţă, în timp ce încerca să intre în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, cu un pistol cu gaze şi nu mai puţin de 34 de cartuşe aferente.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 10:00, poliţiştii de frontieră din PTF Siret au oprit pentru control un autoturism Mercedes Benz, cu numere ucrainene, la volanul căruia se afla un anume Florin Derehleanu, în vârstă de 26 de ani, cetăţean ucrainean, cu domiciliul în regiunea Cernăuţi. Tânărul cu pricina a declarat că a venit la Suceava în interes de afaceri. La controlul amănunţit făcut de poliţiştii de frontieră, în bagajul ucraineanului, într-o haină, oamenii legii au dat însă peste un pistol cu gaze, iar în încărcător opt cartuşe.
În torpedoul maşinii, au fost găsite alte 26 de cartuşe.
„A fost sesizat Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi s-au întocmit actele premergătoare infracţiunii de contrabandă calificată”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, comisarul Ilie Poroch Seriţan.
Adus la sediul DIICOT Suceava şi audiat de procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, ucraineanul a dat din umeri şi le-a spus anchetatorilor că, pur şi simplu, a uitat să lase pistolul şi cartuşele acasă.
Derehleanu, susţin surse judiciare, a mărturisit că a cumpărat arma din Bazarul Cernăuţi, declarând că în Ucraina portul de astfel de arme e permis, motiv pentru care nu s-a gândit că ar fi o problemă în România.
Tânărul ucrainean a primit interdicţia de a părăsi România pe perioada cercetărilor, fiind nevoit să-şi găsească o reşedinţă temporară pe raza judeţului Suceava, până când va afla dacă va fi trimis sau nu în judecată pentru contrabandă calificată.