Esplanada Casei Culturii din municipiul Suceava se va transforma în Piaţa „Ştefan cel Mare”, după reabilitarea şi modernizarea zonei centrale. Scrisorile de finanţare pentru cele cinci proiecte pe care le are municipiul Suceava pe Polul de Dezvoltare Urbană au fost acceptate, în data de 11 martie, la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, iar municipalitatea suceveană lucrează deja la o parte dintre proiectele tehnice.
Marţi, primarul de Suceava, Ion Lungu, le-a cerut firmelor care lucrează la proiecte să respecte termenul de predare, 30 aprilie, îndeosebi pentru parcarea subterană din centru, iluminat public şi centrul tradiţiilor populare.
„În luna mai încercăm să predăm proiectele la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, să fie punctate, evaluate pentru a putea semna contractul de finanţare efectivă şi în această vară să putem începe lucrările. Cu tot disconfortul, nu avem altă soluţie”, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, Ion Lungu.
În proiectul de reabilitare a zonei centrale vor intra şi blocurile de pe strada Nicolae Bălcescu şi o parte din străzile Ana Ipătescu şi Ştefan cel Mare. Strada din faţa Casei Culturii va fi zonă pietonală, doar în condiţii speciale vor putea intra acolo autovehicule şi numai de gabarit mic. Numele propus de Lungu pentru piaţă este „Ştefan cel Mare”, în corelaţie cu statuia lui Ştefan de la Cetatea de Scaun.
Specialiştii vor decide
Întrebat cum se va proceda cu reabilitarea reţelei de drenuri din zona centrală şi Parcul Şipote, Lungu a răspuns că a solicitat firmei Search Corporation, care se ocupă de modernizarea zonei centrale, să colaboreze cu inginerul care a proiectat sistemul de drenare a apelor freatice din centrul oraşului.
„Sper să găsim soluţiile cele mai corecte. Sunt prinse în buget lucrări de reparaţii la drenuri, urmează să vedem câte mai sunt funcţionale, câte obturate. Ştiu că este o problemă sensibilă. Anul acesta vrem să începem lucrările la parcarea subterană, până ajungem la drenuri mai este. Specialiştii vor decide”, a spus Ion Lungu.
În ceea ce priveşte statuia Bucovina Înaripată, de pe esplanadă, primarul a spus că este posibil să fie mutată şi, eventual, recondiţionată, pentru că la mai puţin de un an de la amplasare deja a început să-şi schimbe culoarea. „Dacă o făceam din bronz costa 60 de miliarde de lei, noi am făcut-o cu cinci miliarde, normal că-şi schimbă culoarea în verde şi în albastru”, a mai spus Lungu.
(18 mar 2010, 11:06:00
Dar totusi am o nedumerire: OUL lui Lungu ramane?