Au pus mână de la mână şi i-au redat unui copil auzul

O fetiţă de 9 ani din comuna suceveană Vama, care şi-a pierdut auzul în fragedă pruncie, a primit în dar ceva ce ar putea părea straniu pentru oamenii obişnuiţi: normalitatea, puterea de a asculta firesc ploaia, vântul, vocea mamei şi a învăţătoarei, şoaptele colegilor de şcoală.

Pentru Larisa Valentina Badale a fost o minune. O minune făcută de oameni cu suflet, care au pus mână de la mână pentru a-i procura un aparat auditiv performant, la care copila rătăcită printre tăceri nu ar fi putut spera vreodată.

Potrivit precizărilor primarului comunei, Nicolai Baltag, fetiţa provine dintr-o familie cu şase copii, îngrijiţi doar de o mamă care duce zilele întregii familii numai din bruma de bani din alocaţiile copiilor. Tatăl i-a părăsit şi nimeni nu mai ştie unde este. Liliana, mama fetiţei, a lucrat o vreme, dar să creşti şase copii nu e posibil doar în timpul liber, aşa că a renunţat. Mama nu ştie cum de nu aude copila sau când şi-a pierdut auzul. A observat însă că fetiţa doar încerca să citească pe buze. Nu a avut niciodată cu ce să ducă fata la un consult şi nici nu a sperat că ea va mai fi vreodată un copil normal. Este o fetiţă isteaţă şi cuminte, dar din cauza problemei de sănătate abia merge în clasa întâi.

Norocul copilei a venit când o doctoriţă născută în Vama, Marina Prunea, care lucrează acum la o firmă specializată în proteze auditive din Ardeal, a venit în comuna natală pentru a face o analiză a sănătăţii auzului populaţiei. Pentru că firma a oferit consultaţii gratuite, mulţi localnici au profitat de ocazie. Mama Larisei a avut inspiraţia să ducă fetiţa la consultaţie. Primarul comunei îşi aminteşte că reacţia copilului a fost uluitoare.

„Doctoriţa a venit imediat la mine, cu lacrimi în ochi. La consultaţie i-au pus copilei un aparat auditiv şi au observat că ea auzea pentru prima dată. Doamna doctor a fost impresionată de zâmbetul, de bucuria copilului şi ne-a implorat să încercăm împreună să ajutăm copilul, pentru că este recuperabil. Nu avea nevoie decât de două aparate auditive bune. Aşa ceva costă însă cam 4.000 de lei. Firma Rom Sound a pus o parte din bani şi asigură consumabilele, bateriile şi eventualele reparaţii, iar noi am încercat să facem restul”, povesteşte primarul Baltag.

„Ei au adus-o, din nou, într-o lume cu sunet”

Apelul medicului nu a rămas fără ecou. Fetiţa a ajuns la consultaţie ORL, la specialişti în audioprotezare, mama a fost ajutată să întocmească o cerere către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, cererea de finanţare parţială a achiziţiei protezelor a fost aprobată, iar restul sumei a fost pusă la bătaie din propriile buzunare de consilierii locali din Vama, de cadre didactice de la Şcoala „Iorgu G. Toma” din comună, unde învaţă fetiţa, de primarul comunei şi de alţi oameni sufletişti.

Primarul şi asistenta socială au dus apoi fetiţa la Târgu Mureş, unde i s-au făcut testele şi a primit protezele auditive. Zilele trecute, medicul a venit personal la Vama, pentru a instrui familia cum să procedeze cu protezele ca să fie folosite corect. Firma va suporta schimbarea la două săptămâni a bateriilor şi costul oricăror intervenţii necesare pentru proteze. „Acolo, la Târgu Mureş, am înţeles deplin ce a simţit doctoriţa când a venit prima oară să ne spună despre fetiţă. Am trăit şi noi aceleaşi sentimente când am văzut reacţia unui copil reîntors la normalitate. Larisa a fost în culmea entuziasmului. Am plimbat-o peste tot, a fost pentru ea excursia vieţii ei. Noi nu putem decât să-i mulţumim doamnei doctor Prunea, pentru că fără intervenţia ei nu am fi ştiut niciodată că putem împreună să schimbăm viaţa unui copil”, a mai spus primarul vămean.

Larisa aude acum ca orice copil şi încearcă să recupereze anii pe care i-a pierdut. Doctoriţa Marina Prunea a notat şi ea, după finalul fericit al acestui caz, câte ceva despre povestea care a marcat-o profund: „A auzit cu siguranţă, în primii ani de viaţă, pentru că şi-a însuşit un bagaj de cuvinte. Nu foarte multe, dar reuşeşte să se facă înţeleasă uneori. Vorbeşte puţin, are glasul sfios şi răspunde încet, cu teamă parcă, la întrebările mele. Oameni cu suflet, oameni care au la rândul lor copii, au sărit în ajutorul ei. Prin grija lor, micuţa aude din nou vocea mamei, a frăţiorilor, păsările, vântul, ploaia...Peste ani va povesti despre domnul primar, despre doamna asistentă socială sau despre doamna doctor care au ajutat-o când era mică. Nu le ştie numele nici acum şi nu le va şti nici peste zece ani, dar chipurile lor vor rămâne pentru ea amintire vie. Ei au adus-o, din nou, într-o lume cu sunet”.