„Trenul de noapte” gol, la „Vox”

Păstrându-şi bunele obiceiuri (şi care, în asemenea vremuri, sunt mai degrabă păguboase), sâmbătă seara, de la ora 21, discoteca „Vox” ni i-a adus pe cei patru muzicieni care alcătuiesc remarcabilul grup de (aşa-mi sună mie!) hard blues „Trenul de noapte”. Faţă de formula din vară, când la chitară cântase Mircea Ioniţă, la Fălticeni, la „Thales”, versiunea 2010 a grupului îl include în locul acestuia pe Rareş Totu, chitarist excepţional, încântător în solo-urile cu care a împănat piesele mai vechi sau mai noi ale grupului, surprinzându-l cu improvizaţiile sale până şi pe Marcian Petrescu, liderul şi sufletul bandei (traducere pentru „band”!).

Faptul că la începutul „cântării” nu erau decât vreo 40 de oameni, iar la sfârşit (adică pe la ora 1 noaptea!) nu mai mult de 70, m-a pus serios pe gânduri, cu atât mai mult cu cât vinerea trecută asistasem la o scenă asemănătoare, cu oarecare justificare, ziceam eu atunci: fuseseră trei nume unul şi unul, adică Berti Barbera cu Nicu Patoi la „Padrino”, „Kumm” la „Vox” şi Vama Nouă la „Giovani”, adică prea mult pentru un târg unde muzică a ajuns să însemne Anda Adam ori Fuego, maximum „Voltajjj”, iar când se adună toţi în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră toată lumea iese păgubită, de la patronii care scot bani din buzunare până la muzicienii care cântă pentru săli goale.

Acum, la o săptămână distanţă şi fără concurenţă, situaţia a fost identică. Păcat, mare păcat, fiindcă Marcian Petrescu a cântat ca întotdeauna, adică excepţional, folosindu-şi toate cele 18 (!) muzicuţe (i-am şi zis: „Marciane, l-ai bătut pe Keith Richards, că ăsta foloseşte doar 17 chitare în concertele Rolling Stones!”), lansându-se în nişte solo-uri fulminante, cele mai apreciate fiind cele în care se duela cu chitara lui Rareş sau cu tobele (manevrate tot mai dibaci de Costel Bărbăşelu).

S-a cântat de toate, de la „Cu prietenii cânt blues” sau „Iubirea ta e ca un cancer” până la „Miss You” (Stones, desigur), ba chiar şi blues-uri braziliene ori cubaneze, toate punctate de obişnuitele poveşti ale lui Marcian, mereu altele şi mereu transmiţând câte un mesaj interesant.

O seară minunată, de care ne-am bucurat toţi cei prezenţi. Iar cei care n-aţi fost, nu-i nimic: peste doi ani jumate vine iar campania electorală şi-o să puteţi asculta din nou playback-urile favorite, alea cu Anda Adam şi Anna Lesko. Rectific supratitlul: suceveni, nu vă treziţi! Rămâneţi adormiţi şi visaţi-le pe alea. Oricum n-aţi fi înţeles nimic, că ăştia trei de care vorbii, patru cu „băsarul” Robert Ardeleanu, bun ca întotdeauna, cântă din instrumente şi voci, nu din excrescenţe şi CD-uri. Ei nu-ţi fac visele plăcute, ci doar îşi dau sufletul acolo, pe scenă, pentru 20 de lei de om pe care, cu siguranţă că din cauza crizei, nu i-aţi avut. Sau i-aţi economisit pentru concertele „moca” unde, urmărind bălăngăneala maimuţelor, v-a rămas şi de-un mic şi-o bere. La „Trenul de noapte” merge doar whisky. D-ăla bun. Aşa se explică, de fapt, de ce n-aţi fost acolo.