Luna Pădurii 2010

Marele Bismark - citat de Marin Drăcea, simbolul silviculturii naţionale moderne, profund angajate social, cel care a transformat  “campanile de împăduriri” (cât de firească e pentru  domeniul silvic alăturarea acestui termen militar- campanie-  ce impune o strictă  organizare, disciplină, coordonare, lucrărilor de plantare din fiecare primăvară!) în adevărate „sărbători publice”- observa, judicios, că doar două  feluri de oameni nu îşi pot vedea, în cursul vieţii, roadele muncii şi vocaţiei lor: omul de stat şi silvicultorul. Dar dacă politicianul vizionar şi reformator poate nutri omeneasca speranţă de a trăi suficient pentru a i se recunoaşte meritele, imuabila lege biologică ce atribuie arborelui o speranţă de viaţă ce transcede trei-patru generaţii umane conferă profesiei noastre o aură de generozitate, dar şi o pecete de dublă responsabilitate, ca şi misiune cotidiană: întâi, aceea de a întemeia, creşte şi păzi pădurile viitorului, ale căror roade le vor culege nepoţii noştri. Dar şi misiunea- mult mai delicată, mai dificilă - de a construi, pas cu pas, în mintea şi comportarea contemporanilor, temeiurile solide ale respectului şi iubirii faţă de pădure.

Aceasta este esenţa demersurilor, acţiunilor noastre subordonate genericului generos al “ Lunii Pădurii”: de a genera atitudine şi implicare individuală, fie ea şi aparent minoră, nevăzută şi lipsită de recunoaştere publică. E firesc că nu sunt aici relevante eforturile şi realizările slujitorilor pădurii, ci îndemnul la acţiune adresat sucevenilor, ca simple persoane, dar şi instituţiilor implicate în “ explozia de primăvară a clorofilei”: primăriilor, şcolilor, asociaţiilor de proprietari. Oricui simte nevoia de a ni se alătura în această mereu reînnoită “campanie” , una paşnică şi salvatoare. Suntem convinşi că “hei-rup-ismul” convocărilor pe tabele la acţiuni de “muncă patriotică voluntar-obligatorie” a devenit nu doar vetustă, ci şi contraproductivă (observăm, în treacăt, trista pervertire a cuvintelor: actul de a planta dezinteresat fie şi un copăcel rămâne oricând unul imperios necesar, corect civic şi deci implicit…patriotic).

Desigur, nu depinde numai de noi ca “Sărbătoarea sădirii arborilor” să redevină acea adevărată serbare populară interbelică, în care întreaga suflare a satelor, în frunte, vorba poetului, cu “popa şi domnu-nvăţător” (fiecare dintre cei doi- ori trei, cu domnul primar- stâlpi ai comunităţii reprezentând, atunci, repere morale exemplare, stabile, devotate  exclusiv misiunii şi competenţei lor consacrate şi nu altor vremelnice temeri ori, dimpotrivă, ambiţii).

Slujitorii suceveni ai pădurii sunt dispuşi, bucuroşi şi pregătiţi să sprijine - în cadrul generos al „Lunii Plantării Arborilor”, ediţia 2010-  orice iniţiativă particulară ori instituţională ce ar adăuga patrimoniului verde aflat în suferinţă fie şi un singur “pui” de arbore. Convinşi - şi sperând că vom fi capabili să îl împărtăşim - de adevărul conţinut în vorbele aceluiaşi respectat înaintaş, Marin Drăcea: pentru a creşte şi a înflori, pădurea are nevoie, înainte de orice, de roua şi de căldura inimii omeneşti. Vă aşteptăm.