Acţiunile de control în trafic ale poliţiştilor de la circulaţie din judeţ au dus la constatarea, în doar două zile, a nu mai puţin de şapte infracţiuni.
Mai întâi vineri după-amiază, pe drumul naţional 175 din comuna Izvoarele Sucevei, o patrulă de poliţie l-a depistat pe Vasile J., în vârstă de 47 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, care conducea o maşină înmatriculată în Anglia, care nu avea numere de înmatriculare valabile.
O altă infracţiune a fost constatată pe DJ 175, în comuna Pojorâta, unde a fost depistat Marcel M., în vârstă de 26 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, care avea permisul de conducere suspendat de pe 6 martie a.c.
Odată cu lăsarea întunericului avea să fie depistat şi un şofer băut, Marian M., de 42 de ani, din Siret, tras pe dreapta pe DN 2, în Dorneşti. Şoferul, depistat în jurul orei 22.00, avea o concentraţie de 0,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat deplasarea la spital, conform procedurilor, pentru recoltare de probe biologice, alegându-se cu dosar penal.
Aproximativ la aceeaşi oră, în Vicovu de Sus, avea să fie prins şi Aurel M., în vârstă de 21 de ani, localnic, care nu avea permis de conducere. Tot în Vicovu de Sus, la o oră după miezul nopţii, un echipaj de poliţie aflat în serviciu de patrulare l-a depistat în trafic pe Beniamin C., în vârstă de 18 ani, localnic, şi el fără permis de conducere.
Acţiuni de control cu forţe mărite, în tot judeţul, în fiecare weekend
Acţiunile de control, continuate sâmbătă, aveau să ducă la constatarea a încă două grave încălcări ale prevederilor rutiere.
Mai întâi în jurul orei 11.30, pe DJ 209D, în satul Măriţei, comuna Dărmăneşti, a fost prins Adrian C., în vârstă de 24 de ani, localnic, care conducea o maşină care nu mai avea drept de circulaţie pe drumurile publice din luna septembrie a anului trecut.
La 21.45, o patrulă de poliţie aflată pe raza comunei Frumosu a avut de furcă cu un şofer care a refuzat să sufle în etilotest ori să i se recolteze probe de sânge. Conducătorul auto, Ionel M., în vârstă de 37 de ani, din Frumosu, care, precizează poliţia, emana halenă alcoolică, s-a ales cu dosar penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice.
Poliţiştii de la circulaţie au, la fiecare sfârşit de săptămână, numeroase misiuni de control în trafic, pe tot cuprinsul judeţului, statisticile arătând că în weekend pe străzi se produc mai multe accidente, în multe cazuri din cauza unor şoferi inconştienţi, care nu au permis de conducere ori se urcă băuţi la volan.
(15 mar 2010, 11:16:54