Un bătrân în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital cu leziuni serioase după ce a fost luat la bătaie de unul dintre indivizii pe care i-a prins la furat. Agresiunea s-a petrecut vinerea trecută, poliţia fiind sesizată despre caz în jurul orei 17.00, când cadrele medicale de la Spitalul Municipal Fălticeni au informat că au internat un bătrân ce fusese bătut.
Din cercetările oamenilor legii a rezultat că în aceeaşi zi, în jurul orei 14.30, victima, Neculai B., din comuna Dolheşti, a mers pe un teren forestier din apropierea locuinţei sale, unde a dat peste trei indivizi care tăiaseră un copac şi se pregăteau să dispară cu materialul lemnos. Cum bătrânul a încercat să-i oprească, unul dintre indivizi, identificat în persoana lui Mihai Apetroaie, în vârstă de 31 de ani, localnic din Dolheşti, l-a luat la bătaie, după care toţi trei au fugit.
Bătrânul de 70 de ani a fost diagnosticat cu o plagă contuză şi un hematom la nivelul capului, plus o contuzie la nivelul pieptului.
Agresorul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.